Clubul Equestria organizează cea de-a doua ediţie a evenimentului ecvestru Salonul Calului, care se va desfășura în perioada 26-29 septembrie.  

Anul acesta, Salonul Calului și-a propus să aducă publicul mai aproape de esenţa sportului nobil, echitația, printr-un spectacol dinamic şi creativ. Programul complex al evenimentului include probe competiționale precum și numeroase momente de  spectacol ecvestru (parade, acrobații, voltije, dresaj sau cascadorii), care vor îmbina măiestria şi performanţa într-un show ecvestru de excepție.

Un eveniment deosebit din cadrul Salonului Calului 2013 este  reprezentaţia nocturnă “Seara cailor”, care își propune să poarte publicul într-un spectacol de poveste și să îl introducă în arta dresajului ecvestru. Spectaculozitatea momentului nocturn va fi accentuată de o reprezentație de dresaj natural, care va dezvălui spectatorilor secretele dialogului empatic dintre om şi cal.

Share on Facebook