A trecut mai mult de un secol de la producerea primelor preparate pe care le cunoaștem azi sub denumirea de Salam de Sibiu, care sunt la un pas de a deveni produs cu Indicaţie Geografică Protejată la nivel european.

Între timp, vânzările la nivel național se ridică la peste 1.100 de kilograme, în valoare de peste 80 de milioane de lei. Pe piețele externe nu se mai exportă ca altădată. „Exporturile sunt mici”, remarcă președintele Romalimenta și patronul Angst, Sorin Minea.

Dealtfel, Angst este unul dintre marii producători de Salam de Sibiu. Firma Salsi, care face parte din grupul Angst, arată, pe pagina proprie de internet că este urmașa italianului Filippo Dozzi, care a ales în 1910 Sinaia pentru fabricarea salamului de Sibiu. Denumirea inițială a fost „Intreprinderea Individuală Filippo Dozzi”. Cei de la Salsi explică faptul că numele salamului i se trade de la vama Sibiu. În jurul anului 1879, mărfurile care plecau din România către Imperiul Austro-Ungar tranzitau vama Sibiu. La acea vreme, Dozzi începe să vândă cu denumirea de „Salam de iarnă”, iar pe ștampila de export aplicată pe documentele ce însoțeau marfa era inscripționată „Vama Sibiu”. Treptat, în comenzile venite de la partenerii externi, numele produsului devine mai întâi „Salam din vama Sibiu”, pentru ca mai apoi să fie numit „Salam Sibiu”, după cum arată oficialii Salsi.

Numai că mai există un jucător pe piață care își atestă rolul de urmaș al primului producător al Salamului de Sibiu. Președintele Consiliului de Administrație al Salconserv, inginerul Ioan Foca, declara presei că, de fapt, primul Salam de Sibiu a fost produs la finele secolului al XIX-lea … Mediaș! La acea vreme nu existau camerele frigorice, așa că Salamul de Sibiu era produs numai în perioada 1 octombrie- 1 aprilie și era menținut în pivnițe speciale, unde se aducea gheață, iar temperatura era menținută la zero grade, indiferent de anotimp.

Salamul de Sibiu. Naționalizare și export

În timpul regimului comunist, fabrica de la Sinaia, controlată la acea vreme de fii lui Filippo Dozzi a fost naționalizată. Unitatea deja producea în 1938 aproape 100 tone de Salam de Sibiu. Deoarece acest produs a fost considerat unul de lux și în perioada interbelică, în epoca comunistă s-a decis ca muncitori de la Bihor sau Bacău să fie inițiați în tainele producției la Sinaia, iar ulterior aceștia și-au transferat cunoștințele colegilor din toată țara. Așa au apărut numeroase centre de producție, însă cea mai mare parte a producției mergea la export, către vestul Europei și Statele Unite, iar pe mesele românilor Salamul de Sibiu era o raritate.

După revoluție, numărul producătorilor a crescut, deoarece brandul aducea vânzări frumoase, dar calitatea produselor disponibile pe piață a scăzut considerabil. Acum, pentru o jumătate de kilogram de Salam de Sibiu, românii scot din buzunare circa 40-50 de lei. Annual se vând cam 1.100 de tone de Salam de Sibiu, în valoare de peste 80 de milioane de lei. Partea leului din această piață revine producătorului băcăuan Agricola, care arăta într-un comunicat remis recent, că deține o cotă de piață de peste 50%.

Salamul de Sibiu. Protecție europeană

Paternitatea Salamului de Sbiu și dreptul de a folosi această marcă a generat în trecut mai multe conflicte între producători. Acum, deținătorul mărcii „Sibiu”, Scandia, împreună cu Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi SA au creat Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu, care va definitive în aproximativ o lună caietul de sarcini. Documentul va fi depus spre aprobare la departamentele cu atribuții din cadrul Ministerului Agriculturii, iar apoi va fi trimis spre avizare Comisiei Europene, în vederea obținerii apărării mărcii Salam de Sibiu ca Indicaţie Geografică Protejată. Astfel, Salamul de Sibiu va sta alături de alte produse de renume ale UE, ca parmezanul sau proschiuto, spune directorul executive al Asociației Române a Cărnii, Ștefan Pădure. În plus, în baza protecției europene se vor putea accesa fonduri europene pentru promovarea pe piețe terțe, ceea ce înseamnă că Salamului de Sibiu i se va putea face reclamă în țări ca Elveția sau Rusia pe bani europeni, așa cum este cazul Magiunului de Topoloveni.

Mai mult decât atât, și consumatorii români vor avea de câștigat de pe urma obținerii acestei protecții.

„Găsim Salam de Sibiu de toate felurile, omul nu mai știe ce cumpără. După obținerea protecției, nici în România nu se mai putea produce Salam de Sibiu decât după rețeta tradițională”, ne-a precizat Sorin Minea.

Italianul Dozzi a adus în România rețeta de acasă, din Italia. Numai că acolo, salamurile nu se afumau.