septembrie 16, 2019
Meniu

Salamul de Sibiu duce afacerile grupului Agricola la peste 133 de milioane de lei

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

În primele tre luni ale acestui an, cifra de afaceri a grupului de firme Agricola a crescut cu aproape 15% comparativ cu anul trecut, ajungând la 133,732 milioane lei, unul dintre cele mai bine vândute produse fiind Salamul de Sibiu Agricola.

Cifrele anunțate de grup nu includ și rezultatele lanțului de magazine Agricola, rețeaua fiind externalizată anul trecut.

Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a Grupului de firme Agricola, în care sunt integrate lanțul de producție al cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în primele 3 luni o creştere a cifrei de afaceri cu 12%, ajungând în prezent la circa 76,960 milioane de lei, de la 68,941 milioane de lei anul trecut.

Vânzările la carnea de pui au crescut 12% în volum, în primele trei luni, comparativ cu perioada similară din 2013, iar în valoare cu 7%, efect parţial cauzat de scăderea  preţului mediu al pieţei.

„Între timp, am relansat Puiul Fericit – dezvoltat conform  sistemului certificat internațional de firma DQS, am lansat Puiul Fermierului, cu creștere lentă, în cadrul unui proiect customizat cu unul dintre partenerii nostri importanti, Auchan, unde am dezvoltat si mai multe game de produse noi tranșate din carne de curcă, rață și iepure. Sunt convins că toate aceste nișe ne vor aduce distinctivitate pe piață și, în același timp, creșteri semnificative ale valorii vânzărilor, ale prețului mediu, în perioada următoare”, spune Grigore Horoi, președintele Agricola Bacău.

Vânzările la categoria salamuri crude uscate realizate de Salbac, companie din cadrul Grupul Agricola, au înregistrat cea mai mare creștere la acest început de an: 18% creștere în valoare, respectiv 15% în volum. În același timp, grupa salamurilor fiert-afumate înregistrează o ușoară scădere a volumelor de 10%, în trendul pieței. Per ansamblu, compania Salbac are o creștere a cifrei de afaceri de 10% față de anul trecut.

„Menținem tendinţa de creștere la  segmentul de salamuri crud-uscate, unde avem rezultate pozitive de ani buni și suntem lideri de piață. Salamul de Sibiu Agricola își pătrează poziția de lider detașat în segment, cu o cotă medie de piață de 50% în ultimul an. De asemenea, edițiile de colecție ale acestui produs se disting în vânzări la fiecare Sărbătoare de Crăciun sau Paște. S-au lansat și produse noi, cum ar fi  Salamul de Curcan, Salamul Uscat, deci avem inovație și creșteri în condițiile în care piața cărnii procesate continuă să se contracte”, apreciază Grigore Horoi.

La categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, în primul trimestru s-a înregistrat o creştere în volum a vânzărilor cu 15 % şi o creştere valorică de 18%. Exporturile din această perioadă s-au dublat față de anul trecut. Principalele piețe sunt Franța, Marea Britanie, Spania, Danemarca.

În ceea ce privește ouăle pentru consum, produse la Avicola Lumina Constanţa, s-a înregistrat o creștere de 65% a vânzărilor faţă de primul trimestru al anului precedent, însă o creștere valorică de doar 37%, în contextul în care scăderea de preț mediu este de 17% față de anul trecut.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE