Culturile de grâu ocupă locul al doilea ca importanță la nivel mondial, după orez. Însă astăzi există riscul ca pâinea să devină o raritate, din cauza ruginii grâului, care se extinde alarmant în toate colțurile lumii.
Rugina grâului, boală cunoscută și ca „poliomelita agriculturii”, s-a extins din Africa de Sud și Asia Centrală către Orientul Mijlociu și Europa, iar oamenii de știință caută de zor o soluție, în condițiile în care sporii acestei ciuperci se răspândesc rapid pe calea aerului și, susțin multe voci, ar putea distruge în totalitate culturile de grâu din întreaga lume.
Experții caută soluții pentru a combate rugina grâului încă din anii 1950, când o epidemie a afectat culturile din America de Nord, distrugând 40% din recoltă. De atunci, au fost investite sume impresionante în cercetare pentru a crea soiuri rezistente la rugina grâului. Însă, în urma izbucnirii unui nou focar în Uganda, în 1999, s-a descoperit că ciuperca suferise modificări genetice, ceea ce i-a alarmat pe oamenii de știință, deoarece arăta faptul că rugina grâului se poate adapta rapid la mediu și deveni imună la tratamente. În plus, ciuperca se poate răspândi mai rapid acum decât în urmă cu 50 de ani.
Cercetătorii britanici apreciază că circa 90% din soiurile de grâu cultivate în Africa sunt vulnerabile la rugina grâului. În Etiopia, anul trecut, rugina grâului a distrus jumătate din recoltă. În unele cazuri, fermierii au obținut doar 30% din producția normală.
Dacă vă gândiți că Africa este prea departe de România, trebuie să știți că anul trecut s-au descoperit culturi infestate cu rugina grâului în Germania, după mai bine de cinci decenii în care nu a mai fost semnalat niciun caz. Focarul a apărut ca urmare a unei dezvoltări târzii a culturilor de grâu, generată de temperaturile mici din primăvară și venirea timpurie a verii, potrivit lui Kerstin Flath, cercetător la Centrul Federal German de Cercetare a Plantelor Cultivate.
Ciuperca are capacitatea de a produce pagube enorme într-un timp foarte scurt, pe areale foarte extinse. În țara noastră, cea mai răspândită formă a bolii este rugina brună a grâului și produce pagube cuprinse între 2 și 10% din producție, potrivit datelor publicate de cercetătorii de la universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
Atacul ruginii brune a grâului se manifestă pe frunzele şi tulpinile de grâu (Triticum), prin apariţia unor uredosori (1-2 mm lungime/0,5-0,8 mm lăţime) ovali, elipsoidali sau circulari. Uredosorii au culoare brună şi sunt dispuşi neregulat pe ambele feţe ale limbului, mai ales pe cea superioară. Atacul nu se manifestă niciodată pe spic. Uredosorii apar pe plăntuţele din toamnă, dar se extind şi devin abundenţi în lunile mai și iunie. Uredosporii răspândesc rugina brună, în cursul perioadei de vegetaţie, numai pe grâu. Spre sfârşitul lunii iunie, pe organele atacate, apar teleutosori mici, negri, ovali, risipiţi neregulat, acoperiţi de epidermă şi care conţin teleutospori.
Agentul pathogen care produce această boală este Puccinia recondite, o specie macrociclică şi heteroică, care formează faza ecidiană în natură (în Siberia) pe Isopyrum fumarioides, iar experimental şi pe specii de Thalictrum. Această specie prezintă numeroase forme specializate.
La noi în ţară, se manifestă ca o specie microciclică şi autoică, cu uredospori şi teleutospori pe grâu.
Rugina grâului rezistă iarna fie ca miceliu de infecţie, fie sub formă de uredospori care asigură infecţiile în anul următor. Miceliul de infecţie de pe plăntuţele grâului de toamnă rezistă până primăvara când începe să se dezvolte şi să producă noi generaţii de uredospori. În transmiterea bolii, de la un an la altul, teleutosporii nu au importanţă, deoarece bazidiosporii rezultaţi prin germinarea lor nu pot infecta grâul.
În timpul perioadei de vegetaţie, rugina brună a grâului se răspândeşte prin uredospori, care pot produce numeroase infecţii secundare (5-15), dacă condiţiile de mediu sunt prielnice.
