Cateva zeci de apicultori, membri ai Romapis, protesteaza la aceasta ora in fata sediului Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Apicultorii protesteaza impotriva „politicii de sfidare pe care MADR o practica in raport cu apicultorii si cu albinele, acordand derogari succesive de la Regulamentul (EU) 485/2013 prin care se interzice utilizarea in UE a pesticidelor neonice”, se arata in comunicatul remis de Romapis.

 „Interdictia, valabila pe o perioada de doi ani, incepand cu 1 decembrie 2013, a fost anulata pe teritoriul Romaniei prin deciziile repetate ale MADR, care a emis derogari succesive de la aceste prevederi, punandu-ne de fiecare data in fata faptului implinit si cauzand pierderi apicultorilor. Protestul este sustinut de apicultori care au suferit depopulari masive ale coloniilor de albine. Solicitam Ministrului Agriculturii sa inceteze acest gen de politica partinica si sa reia dialogul cu apicultorii asa cum a promis la ultima intalnire din luna martie a acestui an. Consideram utilizarea acestor otravuri daunatoare nu doar la adresa albinelor si a apiculturii, dar si a mediului si sanatatii umane si cerem respectarea reglementarilor europene pe teritoriul Romaniei”, a declarat presedintele Federatiei ROMAPIS, Mircea Ciocan.

Anul trecut, tot in data 9 octombrie, apicultorii membri ai Federatiei Asociatiilor Apicole ROMAPIS au protestat in fata sediului MADR, solicitand ministrului Daniel Constantin sa nu mai emita derogari pentru utilizarea neonicotinoidelor pe parcursul anului 2015.

Share on Facebook