Deși producția internă nu reușește să acopere consumul intern de carne de porc, producătorii din sectorul creșterii suinelor au reușit să își adapteze rapid afacerile, iar numărul porcinelor sacrificate, precum și greutatea lor în carcasă crește constant.

Declinul efectivelor de suine pentru reproducție a fost mai puțin pronunțat în România, comparativ cu alte state recent aderate la Uniunea Europeană. Astfel, țara noastră este „un important producător care a reușit să restructureze sectorul creșterii suinelor mai repede față de alți noi membri ai Uniunii”, potrivit Eurostat.

Unul dintre efectele acestei adaptabilități este creșterea producției interne. În luna septembrie 2014 comparativ cu luna august 2014, numărul total de porcine sacrificate şi greutatea acestora în carcasă au crescut cu 11,6%, respectiv cu 9,9%, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

În luna septembrie 2014, sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate au avut o pondere de 86,8% din totalul porcinelor sacrificate. Numărul de porcine sacrificate în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 5,2%, respectiv cu 6,5%.

În septembrie 2014 comparativ cu septembrie 2013, numărul total de porcine sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 10,4%, respectiv cu 10,3%. Sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate au crescut atât numeric, cât şi la greutatea în carcasǎ cu 10,7%, respectiv cu 11,7%.

Share on Facebook