Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că în această lună va fi lansată, sub sloganul “România start-up”, o schemă de finanțare pentru afaceri de tip start-up, în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro.

“Lansăm în această lună octombrie o schemă foarte interesantă pentru zona privată: start up-uri. Avem un slogan nou, un brand nou, un concept nou: “România start-up”. Poate vă gândiţi la start-up o idee mică de afacere. Nu. “România start-up” în sensul de România porneşte, România demarează lucrurile pe această zonă. Sub acest brand “România start-up”, vom finanţa împreună cu domnul ministru Jianu şi cu ceilalți colegi din Guvern care au finanțări pe această zonă tot ce este legat de zona privată”, a declarat Eugen Teodorovici.

România start-up. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a adăugat că în această linie de finanţare, o parte va fi pentru tineri între 16 şi 25 de ani, în care vor fi finanţate idei de afaceri în trei etape.

“O primă etapă se referă la primul contact cu tinerii, selectarea lor, o lună, o lună şi ceva de antreprenoriat, deci clar îi pregătim pe această zonă de antreprenoriat, după care ei vor propune un plan de afaceri. Aceste idei de afaceri vor fi selectate de către piaţă, va fi o comisie creată din oameni din piaţă, deci nu oameni din administraţie. Cele mai bune idei vor fi finanţate cu 25.000 de euro, grant, o primă idee de start-up. După un ciclu de 6-8 luni, vedem exact la cât se pretează o idee a fi implementată, etapa a doua constă în următorul lucru: cele mai bune idei intră la a doua etapă de finanţare unde vom da de la 50 la 200.000 de euro. După care, a treia etapă este etapa care se referă la fel, la selecţia celor mai bune idei care pot aduce în economie valoare adăugată importantă pentru care statul va subvenţiona partea de cost al finanţării, adică un împrumut de la o bancă”, a spus ministrul Eugen Teodorovici.

România start-up, Eugen Teodorovici a adăugat că au fost purtate deja discuţii cu Eximbank pentru a vedea exact care este montajul pentru a putea asigura această finanţare.

“Am vorbit deja şi cu partea de la Eximbank pentru a vedea exact care este montajul pentru a putea asigura această finanţare, deci, practic, costul finanţării pentru acea idee va fi suportat de stat. Asta înseamnă ca dobânda respectivă să nu depăşească 200.000 de euro. Deci, putem face un calcul care înseamnă că finanţarea va fi de un milion şi ceva de euro. La un milion de euro împrumut noi, stat, plătim maxim 200.000 de euro ca să nu intrăm după aceea în regulile de ajutor de stat”, a mai spus Eugen Teodorovici.

România start-up. Eugen Teodorovici a adăugat că statul va putea deveni acționar în afacerile selectate

“Partea frumoasă este aceea că, eu spun că îmi doresc foarte mult ca la acele idei alese statul să devină acţionar, undeva la 10 – 15 procente, nu mult. Vreau să creăm un vehicul care să fie al statului, dar în mâna privatului, un vehicul care să întoarcă şi să ruleze aceste fonduri mai departe pentru mediul privat. Va fi o zonă, un fel de revolving fund, care va crea cadrul necesar pentru alte şi alte idei de faceri. (…) Vom crea un vehicul prin care statul va fi acţionar la acele proiecte şi care va fi gestionat de parte privată”, a mai adăugat Eugen Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene,Eugen Teodorovici , s-a aflat, joi, într-o vizită în judeţul Alba unde a participat la inaugurarea staţiei de epurare a municipiului Alba Iulia, investiţie realizată printr-un proiect european, iar apoi a avut întrevederi cu liderii PSD Alba.

Share on Facebook
Print Friendly