Efectivele de ovine și caprine au sporit cu un milion de capete în 2013, comparativ cu 2012, însă cifrele le ridică semne de întrebare crescătorilor.

„Avem cu un milion de capete de oi în plus înscrise în Registru și nu se explică acest fapt, această creștere, mai ales în anumite zone. Aștept cu mare interes controalele de la APIA și dă, Doamne, să fie cât mai drastice, pentru că fondurile pentru subvenție se împart la toate capetele înregistrate și, cu cât sunt mai multe, cu atât scade suma alocată pe cap de animal”, ne-a declarat Nicolae Cioroianu, președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine Romovis.

Pentru anul 2013, cuantumul aferent primei pe cap de animal la specia ovină/caprină a fost de 38,2312 lei. În total, au fost declarate la APIA peste 9,11 milioane de oi și capre. Pentru 2014, perioada de depunere a cererii unice s-a finalizat la 20 iunie, iar cererile nu au fost încă toate procesate, astfel că APIA nu a putut oferi o situație la zi cu privire la efectivele de ovine și caprine.

Share on Facebook
Print Friendly