Reprezentanti MADR, intalnire cu beneficiarii de fonduri europene

Facebook
Twitter

Teodora Gabriela Gheniu, Secretar de Stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a efectuat recent o vizita la beneficiarii investitiilor finantate prin Programul National de Dezvoltare Rurala si implementate de Grupul de Actiune Locala (GAL) Zona Satmarului, pentru a cunoaste bunele practici ale acestora, problemele cu care se confrunta in privinta realizarii si termenele de finalizare.

Prin castigarea unui nou proiect cu finantare europeana, GAL Zona Satmarului continua implementarea programului LEADER, extinzandu-si parteneriatul la 112 membri ce provin din mediul public, privat si civil.

Proiectele accesate si implementate vizeaza valorificarea resurselor naturale, a avantajului pozitiei geografice precum si dezvoltarea unui mediu economic competitiv si viabil la nivel local, prin sustinerea fermierilor, a dezvoltarii si modernizarii exploatatiilor agricole si prin incurajarea instalarii tinerilor fermieri, adresandu-se totodata si grupurilor de producatori, asociatiilor sau parteneriatelor.

Unul din proiectele vizitate, “Casa zambetelor”, a pornit de la analiza situatiei reale a comunitatii rurale si din necesitatea sprijinirii si acordarii unor servicii sociale persoanelor cu dizabilitati si a varstnicilor.

Un alt proiect la care a fost prezenta Teodora Gabriela Gheniu, “Infiintarea culturii de afin in sistem ecologic”, a fost dezvoltat prin accesarea submasurii 4.1 – Investitii in exploatatii agricole din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala, cu scopul finantarii unui depozit frigorific si are o contributie pentru beneficiul comunitatii locale, prin angajarea de forta de munca si valorificarea resurselor zonei.

In incheierea vizitei sale, secretarul de stat Gheniu a apreciat ca GAL zona Satmarului implementeaza cu succes programul LEADER in folosul colectivitatii locale si pentru  dezvoltarea durabila a zonei, prin valorificarea resurselor locale, intocmirea de strategii coerente axate pe problemele identificate, colaborare la nivel national, sau international, in perspectiva, pentru schimb si transfer constructiv de cunostinte.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE