Reforma PAC, principalul subiect de discutie la reuniunea de la Praesidia. Cine a participat din partea Romaniei

Facebook
Twitter

La invitatia COPA si COGECA, Claudiu Sorin Rosu Mares, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a participat in data de 14 februarie 2019, la Praesidia, intalnire ce reuneste conducerea asociatiei, pentru un schimb de opinii privind obiectivele presedintiei romane in domeniul agriculturii.

Cu aceasta ocazie, s-au abordat aspecte legate de reforma PAC, planul proteic, comertul cu produse alimentare, buget, pesta porcina africana etc.

Reprezentantul Romaniei a precizat importanta continuarii dezbaterilor privind bugetul si a celorlalte dosare legislative, precum si identificarea de solutii (financiare) pentru sectorul zootehnic, serios afectat de pesta porcina africana.

Sesiunea de intrebari a fost dominata de reforma PAC, capitol la care s-a precizat stadiul avansarii negocierilor si alte aspecte, precum si sansa presedintiei romane de a accelera identificarea de solutii in ce priveste consecintele numarului mare de porci mistreti pe teritoriul UE.

In discursul sau, secretarul de stat a precizat ca traversam o perioada dinamica, marcata de o serie de evenimente importante, in special dezbaterile pentru Cadrul Financiar Multianual (CFM), precum si al reformei PAC.

A subliniat importanta obiectivului de a avea abordare generala partiala in martie pe anumite dosare legislative. In esenta, discutiile vor continua pe procesul de convergenta externa, dezvoltarea unui plan de actiune in ce priveste consolidarea independentei proteice la nivelul UE, atragerea tinerilor in agricultura, cat si reinnoirea generatiilor.

In ce priveste sanatatea si bunastarea animala, secretarul de stat a precizat ca exista un obiectiv important pentru sectorul zootehnic, pentru contributia sa la consolidarea economica a fiecarui stat membru. Acesta a subliniat ca este nevoie de solutii concrete in domeniul veterinar, un sector aflat in dificultate, in special in Romania.

A fost de asemenea, subliniata importanta sectorului pescuitului, un obiectiv al Presedintiei Romaniei a Consiliului UE, prin dimensiunea sa la nivel european si legatura cu comunitatile si identitatile culturale.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE