Federația Patronatelor din Turism și Servicii (FPTS) propune ca la toate dineurile oficiale să fie servite produse tradiționale românești.

„Toată lumea caută modalități de a promova turismul și produsele românești, dar ignorăm o soluție simplă: ca toate dineurile oficiale, fie ale administrației centrale sau locale, ale instituțiilor statului de orice nivel, dar și ale altor structuri oficiale, sindicale, patronale, politice sau profesionale, să se bazeze pe produse tradiționale românești. Aceasta este o cale de a prezenta ce avem mai bun direct celor mai influente personalități din străinătate cu care oficialitățile și liderii de organizații din România intră în contact cu ocazia diverselor întâlniri organizate la noi în țară”, precizează Dan Matei Aghaton, într-un comunicat remis de FPTS.

În document se mai precizează că state ca Franța aplică deja strategii de acest tip.

„Cred că nimeni nu își imaginează că la dineurile oficiale din Franța invitații sunt tratați cu vinuri din altă parte. Numai în România e rușinos să ai produse românești și ne îngrămădim să ne tratăm oaspeții străini cu importuri, când ei ar fi mai încântați de produsele ecologice care la noi sunt cele tradiționale”, arată Dan Matei Agahton.

Dacă invitații străini ar fi serviți cu produse tradiționale românești, atunci ei le-ar face reclamă gratuită la întoarcerea în țările de origine.

„Un mic efort de a nu ne mai rușina de ceea ce avem bun ar aduce mai multă reclamă României prin prezentarea produselor tradiționale la întâlnirile oficiale decât multe videoclipuri plătite. Invitații străini vor vorbi mai departe despre ceea ce au văzut și gustat la noi și uite așa se va afla ce produse gastronomice are România”, subliniază Dan Matei Agathon.

Pentru a face curățenie în piața produselor tradiționale, Ministerul Agriculturii a schimbat criteriile de atestare a acestora. Primul produs tradițional atestat conform noilor reguli este pâinea tradițională Adriana, un produs obținut din făină de grâu albă ce provine din zona Țara Bârsei, din drojdie de panificație, sare iodată, cartofi din zona Brașov și Covasna și apă, procedeul de obținere fiind tradițional, respectiv operațiile de pregătire a materiilor prime și auxiliare, dozarea acestora, divizarea aluatului, modelarea, baterea cojii, ambalarea care se execută manual.

Share on Facebook
Print Friendly