Proiect de OUG: cresterea de porcine in gospodarii, interzisa total in perioada in care evolueaza pesta porcina

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Potrivit unui proiect de Ordonanta de Urgenta, elaborat de ANSVSA, cresterea de porcine in exploatatiile neprofesionale, adica in gospodariile populatiei, ar putea fi interzisa total, in periooada in care pe teritoriul tarii sunt prezente focare active de pesta porcina africana. Potrivit initiatorilor proiectului, aceasta forma de crestere a porcilor creste riscul raspandirii pestei porcine.

In cele ce urmeaza va redam documentul ANSVSA, remis StiriAgricole.

Contextul actual al evolutiei pestei porcine africane (PPA) in Romania impune urgent luarea de masuri mai riguroase pentru combaterea acestei boli.

Pierderile economice generate de evolutia PPA sunt extrem de mari, numai sumele pentru acordarea de despagubirilor se ridica la aproape 50 de milioane de euro anual, la care se adauga si dezechilibrarea balantei comerciale datorita blocarii comertului cu porci si produse din carne pe piata europeana sau la export.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), institutia responsabila pentru sanatatea si bunastarea animalelor isi concentreaza toate eforturile pentru a impiedica raspandirea acestei boli. Chiar in conditiile in care scaderea numarului de focare este semnificativa, de la 1.220 de focare active in septembrie 2019  la 101 in prezent, masurile trebuie mentinute si intensificate pentru ca pericolul este permanent prezent.

Pentru a imbunatati controlul acestei boli, ANSVSA a initiat mai multe proiecte legislative la elaborarea carora a colaborat si s-a consultat cu toate entitatile implicate, institutii, dar si asociatii de crescatori, producatori si procesatori.

Ultimul dintre acestea, este un proiect de Ordonanta de Urgenta (OUG) pentru stabilirea unor masuri privind cresterea porcinelor, pentru aprobarea Programului pentru supravegherea, prevenirea si controlul pestei porcine africane in Romania, precum si pentru modificarea unor acte normative.

Focarele de PPA pot fi controlate numai daca sunt stabilite si aplicate masurile de biosecuritate pentru fiecare tip de exploatatie, iar atunci cand acestea nu se respecta trebuie luate masuri de sanctionare drastice. Aceasta, in conditiile in care 50% din cele 4,1 milioane de capete de porci crescuti pe teritoriul Romaniei se afla in explotatii non-profesionale.

Avand in vedere specificul virusului pestei porcine africane, pentru care nu exista vaccin, respectarea unor masuri minime de biosecuritate este una dintre cele mai importante modalitati de prevenire.

Desi exploatatiile comerciale respecta cerintele de trasabilitate si biosecuritate, cele mai recente focare au aparut in cazul acestor unitati atunci cand se aflau in zona de restrictie, ca urmare a vecinatatii lor cu focare din gospodariile populatiei.

Responsabilizarea detinatorilor de porcine din gospodariile populatiei si verificarea respectarii obligatiilor acestora privind sanatatea, bunastarea, regulile minime de biosecuritate si miscare animalelor au un rol deosebit de important in vederea prevenirii evolutiei pestei porcine africane.

In completarea masurilor de prevenire a raspandirii bolii, se impune limitarea activitatilor de comercializare a porcinelor din exploatatiile noncomerciale. De asemenea, cresterea porcinelor in exploatatii in aer liber s-a dovedit a avea un inalt grad de risc de infectare din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesara interzicerea acestei forme de crestere a porcinelor in perioada in care pe teritoriul Romaniei evolueaza focare de PPA.

Aplicarea prevederilor formei finale a actului normativ, dupa adoptare, va fi precedata de o campanie de informare si de consiliere a crescatorilor de porcine privind importanta aplicarii si respectarii normelor minime de biosecuritate. Respectarea cerintelor minime de biosecuritate ii va feri pe crescatori de patrunderea virusului in gospodarie, de  imbolnavirea si de pierderea animalelor.

Este important de subliniat ca responsabilitatea combaterii PPA revine tuturor institutiilor din Romania, cu responsabilitati in domeniu (ANSVSA, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, Autoritatile Publice Locale si nu in ultimul rand crescatorii de porcine), boala nu poate fi gestionata exclusiv de serviciile sanitare veterinare.

Mentionam ca acest proiect de act normativ se afla in procedura de avizare interministeriala si poate suferi modificari.

 

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE