Tinerii care vor să dezvolte o afacere în piscicultura pot beneficia de fonduri europene nerambursabile în sumă de cel mult 75.000 de euro, prin Programul Operațional pentru Pescuit 2014-2020.
Măsura este cuprinsă în Regulamentul (UE) Nr. 508/2014 din 15 mai 2014, privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM). Prin intermediul acestuia li se poate acorda tinerilor pescari sprijin pentru demararea afacerii. Finanțarea nerambursabilă poate fi acordată doar în legătură cu prima achiziţie a unei nave de pescuit, cu câteva condiții. Astfel, lungime totală a navei de pescuit nu poate depăși 24 de metri. Totodată, nava de pescuit trebuie să fie echipată pentru pescuitul maritim, să aibă o vechime cuprinsă între 5 şi 30 de ani.
În sensul Regulamentului privind FEPAM, termenul „tânăr pescar” înseamnă o persoană fizică care doreşte să achiziţioneze pentru prima oară o navă de pescuit şi care, la momentul depunerii cererii, nu a împlinit 40 de ani şi care a lucrat cel puţin cinci ani ca pescar sau a obţinut o formare profesională echivalentă.
„Statele membre pot defini criterii obiective suplimentare pentru ca tinerii pescari să fie consideraţi eligibili pentru sprijinul acordat”, se arată în documentul citat.
Sprijinul financiar nerambursabil pentru tinerii pescari nu va depăşi 25 % din costul de achiziţie al navei de pescuit şi, în orice caz, nu va fi mai mare de 75.000 de euro pentru fiecare tânăr pescar.
Deocamdată, Autoritatea de management pentru Programul Operațional pentru Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nu a publicat Ghidul Solicitantului pentru perioada de finanțare 2014-2020.