Pe 31 decembrie este zi bancară, astfel că majoritatea băncilor au program de lucru normal, în vreme ce pe 1 și 2 ianuarie 2014 agențiile bancare vor fi închise.

Unitățile Băncii Comerciale Române (BCR), instituția cu cele mai multe agenții în mediul rural, vor fi închise pentru public în zilele de 1 și 2 ianuarie 2014. Pe 31 decembrie 2013 funcționarii din agențiile BCR vor lucra cu clienții până la orele 13,00.

Unitățile CEC Bank vor avea program de lucru cu publicul până la ora 14.00 pe 31 decembrie 2013. Pe 1 și 2 ianuarie 2014 nu se lucrează.

Unitățile BRD vor fi închise pe 1 și 2 ianuarie 2014, însă agențiile băncii din marile centre comerciale din țară vor funcționa și pe 2 ianuarie 2014, conform unui program special afișat la sediul fiecărei unități. De asemenea, agențiile Bran și Poiana Brașov vor funcționa pe 2 ianuarie 2014, între orele 10,00 și 14,00, iar casa de schimb valutar Visa Tax din Aeroportul Henri Coandă va avea program non-stop. Pe 31 decembrie 2013, agențiile BRD vor funcționa până la ora 17,00, cu excepția celor amplasate în mari magazine și aeroporturi, care vor lucra potrivit unui program specific.

Unitățile Raiffeisen Bank, inclusiv Call Center-ul, nu vor funcționa pe 1, 2 ianuarie 2014, cu excepția unităților din cadrul hypermarket-urilor, Selgros și a mall-urilor. Pe 31 decembrie 2013, agențiile Raiffeisen Bank vor avea program normal.

Reprezentanții Millennium Bank au comunicat următorul program:

  1. 30 decembrie – 09:00-17:00 (program normal)
  2. 31 decembrie 2013 – 09:00-15:00 (program scurt)
  3. 1,2 ianuarie 2014 – inchis
  4. 3 ianuarie 2014 – 09:00-17:00 (program normal)

Agențiile Băncii Comerciale Carpatica, ale Citibank România, ale Bank Leumi, ale OTP și   UniCredit Țiriac Bank nu vor avea program de lucru cu publicul în zilele de 1-2 ianuarie 2014.

Bancpost a anunțat că în perioada sărbătorilor de iarnă, programul de lucru cu publicul se desfășoară după orarul obișnuit, cu excepția zilelor de miercuri, 1 ianuarie, și joi, 2 ianuarie, când agențiile băncii vor fi închise.

Unitățile Volksbank România vor avea program redus de lucru cu publicul pe 31 decembrie, funcționând în intervalul orar 09.00 – 13.00. De asemenea, și contact center-ul Volksbank România va avea un program redus: 09.00 – 14.00. În zilele de 1 și 2 ianuarie 2014, toate sucursalele Volksbank vor fi închise. Pe 30 decembrie 2013 și 3 ianuarie 2014,  toate unitățile vor relua programul normal de lucru cu publicul, 09.00 – 17.30.

Agențiile ING vor fi deschise până la ora 14:00 pe 31 decembrie, iar pe 1 și 2 ianuarie 2014 vor fi închise. În restul zilelor, programul este normal.

În zilele de 1-2 ianuarie 2014 agențiile băncii RBS vor fi închise. De asemenea, pe 31 decembrie, banca va avea program scurt, pana la ora 14.00.

Banca Românească a anunțat că programul de lucru cu clienții (inclusiv pentru serviciul Western Union) este următorul:

  1. 30.12.2013 – program de lucru normal
  2. 31.12.2013 – program de lucru cu publicul 9:00 – 13:30
  3. 01-02.01.2014 – zile nelucrătoare
  4. 03.01.2014 – program de lucru normal
Share on Facebook
Print Friendly