Potrivit ultimei prognoze ANM pe intervalul 25 februarie – 8 martie, vremea va fi mai calda in urmatoarele doua saptamani, cu mici exceptii la sfarsitul lunii martie, iar precipitatiile vor fi moderate.
In Banat, in primele trei zile din interval, vremea se va incalzi treptat, devenind deosebit de calda, cu temperaturi diurne ce vor atinge 16 – 18 grade, apoi se va raci semnificativ, astfel incat maximele vor fi de 6 – 8 grade, spre finalul primei saptamani. Dupa aceste alternante se va incalzi din nou si media maximelor se va situa intre 12 si 14 grade. Regimul termic nocturn se va mentine ridicat, concretizat prin valori medii de 2 pana la 4 grade, cu doua scaderi semnificative, in 25 si 28 februarie, cand minimele vor deveni usor negative, cu valori medii de -2 grade. Precipitatiile se vor semnala pe aproape tot parcursul intervalului si vor fi moderate cantitativ pe 26 si 27 februarie.
In Crisana, in prima saptamana de prognoza, valorile termice vor avea alternante semnificative, atat cele diurne, cat si cele nocturne. Astfel, la inceput va fi cu mult mai cald decat in mod caracteristic datei, cu maxime de 12 – 16 grade, apoi se va raci semnificativ, la valori medii in jurul a 6 grade in data de 27 februarie, dupa care se va incalzi din nou si mediile temperaturilor maxime vor fi de 10 – 12 grade, pana la finalul intervalului. Temperaturile minime vor avea variatii de la -2 la 6 grade in prima jumatate a intervalului, dupa care se vor situa, in medie, intre 2 si 4 grade. Probabilitatea de precipitatii va fi ridicata pe tot parcursul intervalului, insa acestea pot deveni moderate cantitativ pe 26 si 27 februarie.
In Transilvania, in primele trei zile de prognoza, valorile termice diurne vor creste treptat, ce vor determina o vreme deosebit de calda, cu maxime ce vor porni de la 6 – 8 grade si vor ajunge la 14 – 16 grade, in data de 26 februarie. In zilele de 27 si 28 februarie se va raci accentuat, astfel incat maximele termice vor cobori spre 3 – 6 grade, apoi se va inregistra un proces de incalzire ce va determina valori maxime mediate regional intre 10 si 12 grade. Regimul termic nocturn va avea variatii pe aproape tot intervalul. Temperaturile minime se vor situa, in medie, intre 0 si 4 grade, dar si mai scazute, in mare parte negative, pe 25, 28 si 29 februarie, intre -6 si -2 grade. Temporar, vor fi precipitatii in aproape toate zilele, posibil mai insemnate cantitativ pe 26 si 27 februarie.
In Maramures, vremea va fi cu mult mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta perioada pe 25 si 26 februarie, cand se vor inregistra temperaturi maxime de 10 – 12 grade, dar se va raci semnificativ pe 27 si 28 februarie, cand maximele vor cobori spre 4 – 6 grade. Ulterior, se va incalzi treptat, dar vor mai fi usoare alternante, astfel incat mediile maximelor termice se vor situa intre 8 si 12 grade. Regimul termic nocturn se va concretiza, in medie, prin valori cuprinse intre 0 si 4 grade, cu nopti mai reci in 25 si 28 februarie, cand temperaturile minime vor deveni negative. Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor va fi ridicata pe tot parcursul intervalului, cu cantitati moderate intre 26 februarie si 1 martie.
In Moldova, valorile termice diurne vor creste treptat, cand media maximelor va porni de la 8 – 10 grade si va ajunge la 18 grade, in data de 26 februarie. Dupa aceste intervale, temperatura va marca o scadere treptata, ajungand la valori de 5 – 7 grade, pe 28 februarie, iar mai apoi se va mentine la medii de 10 – 14 grade. Regimul termic nocturn se va caracteriza prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei in mare parte din interval, cu minime ale caror medii vor fi intre 2 si 4 grade, cu exceptia datelor de 25, 28 si 29 februarie, cand acestea vor deveni preponderent negative. Regimul pluviometric va fi in general deficitar pe tot parcursul celor doua saptamani, doar temporar fiind posibile precipitatii, slabe cantitativ.
In Dobrogea, in prima saptamana de prognoza, valorile termice vor avea alternante semnificative, cu medii ale valorilor maxime de 8 – 10 grade, in zilele de 25 si 28 februarie, dar cu mult mai ridicate pe 26, 27 februarie si 1 martie, cand media regionala se va situa in jurul a 16 grade. In restul intervalului de prognoza, vremea se va mentine mai calda decat in mod normal in aceasta perioada, iar temperaturile maxime se vor incadra, in general, intre 10 si 14 grade. Temperaturile minime vor avea variatii in prima jumatate a intervalului, cand se vor situa intre doua si opt grade, apoi se vor mentine, in medie, intre 4 si 6 grade. Regimul pluviometric va fi in general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitatii pe 27 februarie.
In Muntenia, pe parcursul celor doua saptamani de prognoza, vremea se va mentine in general mai calda decat in mod normal in luna februarie. Totusi, vor fi alternante de regim termic, astfel incat vor fi intervale in care abaterile pozitive fata de specificul climatologic vor fi semnificative, dar si intervale cu temperaturi mai ponderate. In zilele de 26 februarie si 1 martie, dar si in perioada 4 – 6 martie, temperaturile maxime vor fi cuprinse, in medie, intre 14 si 19 grade, in timp ce, in restul intervalului, sunt estimate valori diurne, in medie, de 8 – 12 grade. Temperaturile minime vor fi, in general, pozitive, cu valori medii intre doua si sase grade, mai scazute pe 25, 28 si 29 februarie, cand se vor inregistra si temperaturi usor negative. Probabilitatea pentru precipitatii slabe va fi mai ridicata pe 27 si 28 februarie, dar si in intervalul 1 – 8 martie.
In Oltenia, in cea mai mare parte a intervalului de prognoza, vremea se va mentine mai calda decat in mod obisnuit in a doua jumatate a lunii februarie, cu valori maxime diurne ce se vor situa, in general, intre 12 si 18 grade. Totusi, pe 27 si 28 februarie se estimeaza o scadere a temperaturilor maxime, care se vor situa intre 7 si 11 grade. Temperaturile minime vor fi scazute pe 25 si 28 februarie, cand se vor inregistra valori negative ce pot cobori spre -5 grade, dar in restul intervalului vor fi pozitive si mai ridicate decat mediile multianuale specifice perioadei, cu valori medii pana la 6 grade Celsius. Probabilitatea de precipitatii va fi ridicata, cu precadere in perioada 26 – 29 februarie si, din nou, in a doua saptamana de prognoza.
La munte, vremea se va incalzi treptat pana pe 26 februarie, cand temperatura medie diurna va fi de 6 grade, apoi valorile termice vor fi in scadere, spre medii ale maximelor termice de -2 grade, in 27 si 28 februarie. Ulterior, se va incalzi din nou, nu vor mai fi variatii semnificative, iar media temperaturilor maxime va fi de 2 – 4 grade. Minimele vor avea alternante semnificative in prima saptamana, cand se vor situa, in medie, intre -10 si zero grade, dar pana la finalul intervalului de prognoza se vor mentine relativ constante, in jurul unor valori medii de -4 si -2 grade.