Meteorologii anunță temperaturi peste limitele normale și secetă pedologică moderată, puternică și izolat extremă în aproape toată țara.
Caracteristici meteorologice
În această perioadă va predomina o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, în aproape toată ţara. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 14…25°C în majoritatea regiunilor agricole, valori mai ridicate cu 1…6°C în raport cu mediile climatologice.
Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 21…31°C, la scara întregii ţări.
Temperatura minimă a aerului se va încadra între 7…18°C, în toate zonele de cultură. Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va prezenta valori cuprinse între 16…26 °C în cea mai mare parte a ţării, optime desfăşurării proceselor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de primăvară semănate până la această dată.
Se întrevăd ploi locale cu caracter de aversă pe aproape întreg teritoriul agricol, fiind însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi local, grindină. Izolat, la începutul intervalului, se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate din punct de vedere agricol, îndeosebi în sudul şi sud-estul ţării.
Caracteristici agrometeorologice
Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe profilul de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Seceta pedologică moderată și local puternică se va semnala în Maramureș și Dobrogea, pe suprafeţe extinse din Crișana, estul Munteniei, vestul, nordul și local în centrul Transilvaniei, local în estul Banatului, izolat în nord-estul și sud-estul Moldovei.
În cultura de porumb, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm, se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în majoritatea regiunilor agricole.
Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică și izolat extremă) se vor înregistra în Maramureș, Dobrogea, cea mai mare parte a Crișanei, nordul și nord-vestul Transilvaniei, estul Munteniei, izolat în nord-estul și sud-estul Moldovei.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
În condiţiile agrometeorologice menţionate, procesele de creştere şi dezvoltare ale culturilor de câmp se vor desfăşura în condiţii normale, în toate regiunile agricole.
Temperaturile maxime ridicate din aer vor determina o intensificare a ritmurilor vegetative ale plantelor, îndeosebi pe terenurile agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine bună şi medie la culturile însămânţate în epoca optimă, respectiv medie şi slabă la cele întârziate fenologic şi pe terenurile cu deficite de umiditate în sol.
Culturile de orz şi grâu de toamnă vor înregistra predominant fazele de înspicare (30-100%) şi înflorire (10-60%), local fiind posibilă maturitatea în lapte (10-20%).
Rapiţa semănată în epoca optimă va parcurge înflorirea (70-100%) şi formarea silicvelor şi a boabelor în silicve (10-100%).
Cultura de floarea-soarelui îşi va definitiva răsărirea (90-100%), plantele aflându-se la formarea primei perechi de frunze (10-100%) şi înfrunzire (3-11 frunze).
Sub aspect fenologic, la porumb se va definitiva faza de germinare (100%), continuându-se totodată formarea frunzei a treia (10-100%) şi înfrunzirea (3-9 frunze).
Sfecla de zahăr va parcurge germinarea (70-100%), răsărirea (10-100%) şi dezvoltarea aparatului foliar (10-50%), iar la cartof predominante vor fi fazele de încolțire şi răsărire (40-100%), precum şi formarea şi creşterea lăstarilor laterali la soiurile timpurii.
Pomii fructiferi vor înregistra creşterea lăstarilor/frunzelor/rodului, iar soiurile timpurii de cireş vor parcurge coacerea fructelor, fiind posibilă recoltarea.
La viţa de vie din toate podgoriile se vor semnala fazele de înfrunzire şi creştere a lăstarilor, iar la soiurile timpurii se va continua înflorirea.
Pe ansamblu, condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea lucrărilor agricole specifice (fertilizări, erbicidări, praşile mecanice şi manuale, tratamente fito-sanitare etc.), pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.
Recomandări de specialitate
- Continuarea efectuării lucrărilor agrotehnice de întreţinere la culturile de camp (praşile mecanice şi manuale, erbicidări, tratamente cu insecto-fungicide);
- Fertilizarea foliară a speciilor de toamnă;
- Administrarea tratamentelor fito-sanitare în plantaţiile pomi-viticole.