Sub aspect termic, perioada 10 –16 octombrie 2015 se va caracteriza printr-o vreme mai rece decat in mod normal, in aproape toata tara. In acest context, se pot inregistra cantitati de apa mai insemnate din punct de vedere agricol, se arata in prognoza ANM.

Temperatura medie diurna a aerului se va incadra intre -1…16°C, abaterile termice negative fiind de 1…7°C, in cea mai mare parte a regiunilor agricole. Temperatura maxima a aerului va oscila intre 2…18°C, in majoritatea zonelor de cultura. Temperatura minima a aerului va fi cuprinsa intre -4…13°C la nivelul intregii tari, cele mai scazute valori fiind posibile in zonele depresionare, unde local vor fi conditii de producere a brumei.

Temperatura medie diurna a solului la adancimea de 5 cm se va situa intre 5…17°C in zonele de campie, limite favorabile desfasurarii proceselor de crestere si dezvoltare ale culturilor de toamna semanate pana in prezent.

Se prognozeaza precipitatii sub forma de ploi locale in toate zonele de cultura ale tarii, dar si mixte (ploaie, lapovita si ninsoare) in jumatatea de nord a Moldovei si Transilvania, acestea fiind insotite de intensificari temporare ale vantului. De asemenea, se pot inregistra cantitati de apa mai insemnate din punct de vedere agricol.

Caracteristici agrometeorologice pentru perioada 10 –16 octombrie 2015

Rezerva de umiditate in stratul de sol 0-20 cm (ogor), se va incadra in limite satisfacatoare, apropiate de optim si local optime, in Oltenia, Banat, Crisana, Maramures si Transilvania, pe suprafete agricole extinse din Muntenia, izolat in vestul Moldovei. Deficite de apa in sol (seceta pedologica moderata, puternica si extrema), se vor inregistra in Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, nord-estul si local in estul Munteniei.

Starea de vegetatie a culturilor agricole pentru perioada 10 –16 octombrie 2015

Ca urmare, procesele de germinare, rasarire si infrunzire la culturile de toamna (rapita, orz si grau), precum si cele de maturare la speciile pomi-viticole se vor desfasura pe ansamblu normal. Totodata, spre sfarsitul perioadei, scaderea semnificativa a temperaturilor din aer si sol va determina o incetinire a ritmurilor de vegetatie, in special in zonele depresionare.

Orzul si graul de toamna semanate in epoca optima vor parcurge fazele de germinare-rasarire (10-100%) si aparitia primelor frunze (10-50%).

La rapita se vor continua germinarea-rasarirea (10-100%) si formarea primelor frunze (4-8 frunze) cu o stare de vegetatie a culturilor in general medie si buna.

Porumbul ajuns la maturitate tehnologica (100%) se va recolta de pe ultimele suprafete, la nivelul intregii tari.

Sfecla de zahar va inregistra uscarea aparatului foliar si maturitatea tehnologica (10-100%), iar la cartof se vor definitiva lucrarile de recoltare.

In plantatiile pomicole si viticole se vor semnala fazele de maturare a lemnului, ingalbenirea si caderea frunzelor, continuandu-se recoltarea fructelor.

In zilele cu precipitatii, lucrarile agricole in camp (eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arat, pregatirea patului germinativ, semanat, recoltare) vor fi intrerupte temporar.

Pentru perioada 10 – 16 octombrie 2015 se recomanda urmatoarele lucrari de specialitate:

  • Continuarea lucrarilor de recoltare, transport si depozitare ale produselor agricole de sezon;
  • Eliberarea suprafetelor agricole de resturile vegetale;
  • Urgentarea pregatirii patului germinativ si semanatul culturilor de toamna in epoca optima, indeosebi pe terenurile cu o buna aprovizionare cu apa a solului;
  • Efectuarea lucrarilor de intretinere in vii si livezi.
Share on Facebook