Prognoza agrometeorologică pentru intervalul 1 – 7 iulie 2014: averse, furtuni și secetă

Facebook
Twitter

În intervalul 1 – 7 iulie 2014, vremea va ține cu fermierii, care au dat deja startul campaniei de recoltare la grâu, orz și rapiță, conform prognozei agrometeorologice realizată de  ANM.

Caracteristici meteorologice

Pe ansamblu, în această perioadă va predomina un regim termic al aerului normal, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 13…25° C, în cea mai mare parte a ţării, valori apropiate de mediile multianuale. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 18…30°C, la nivelul întregii ţări. Temperatura minimă a aerului se va situa între 7…19°C, pe întreg teritoriul agricol.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin ploi locale sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi izolat căderi de grindină, în cea mai mare parte a teritoriului. Local, la începutul intervalului 1 – 7 iulie 2014, cantităţile de apă pot depăşi 15-20 l/mp şi izolat, 40 l/mp.

Caracteristici agrometeorologice

În cultura de porumb, aprovizionarea cu apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în cea mai mare parte a regiunilor agricole, în intervalul 1 – 7 iulie 2014, conform prognozei agrometeorologice realizată de  ANM. În sud-estul și local în sudul și vestul ţării, se va semnala seceta pedologică moderată, puternică și izolat chiar extremă.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condiţiile agrometeorologice prognozate, atât procesele de coacere şi maturare la speciile de toamnă, cât şi cele de creştere şi dezvoltare la culturile prăşitoare se vor desfăşura pe ansamblu normal, pe majoritatea suprafeţelor agricole. În general, la speciile prăşitoare (porumb, floarea-soarelui) semănate în perioada optimă, starea de vegetaţie se va menţine bună şi medie, iar în culturile întârziate fenologic şi pe terenurile cu deficite de umiditate în sol, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi medie şi slabă, în intervalul 1 – 7 iulie 2014, conform prognozei agrometeorologice realizată de  ANM.

Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă semănat în epoca optimă va parcurge maturitatea în lapte şi ceară (50-100%), precum şi maturitatea deplină (10-100%) şi recoltarea (10-40%). În culturile întârziate fenologic, se va definitiva faza de înspicare (100%), continuându-se totodată înflorirea, maturitatea în lapte şi ceară (10-100%).

În majoritatea zonelor de cultură, rapiţa îşi va definitiva formarea boabelor în silicve (90-100%), aflându-se predominant la maturitate deplină (10-100%). Local, în sudul ţării va fi posibil începutul recoltării.

Cultura de floarea-soarelui se va afla la creşterea aparatului vegetativ (12-20 frunze), formarea calatidiului (10-100%) şi înflorirea (10-40%), în majoritatea regiunilor, în intervalul 1 – 7 iulie 2014, conform prognozei agrometeorologice realizată de  ANM.

În funcţie de data semănatului, porumbul va parcurge înfrunzirea (8-18 frunze), pe majoritatea suprafeţelor agricole.

La sfecla de zahăr se vor înregistra formarea rozetei de frunze, precum şi alungirea/îngroşarea  axei hipocotile (40-100%).

În funcţie de data plantatului, la cartof se vor semnala creşterea lăstarilor laterali, îmbobocirea şi înflorirea (10-100%), precum şi formarea/creşterea tuberculilor (10-40%) la soiurile de vară.

Pomii fructiferi (sâmburoase şi seminţoase) se vor afla în fazele de creştere/dezvoltare a fructelor şi înfrunzire, în cea mai mare parte a plantaţiilor. Totodată, la soiurile timpurii de cireş, vişin şi cais se va continua recoltarea.

În toate podgoriile, viţa de vie va parcurge înfrunzirea şi înflorirea, iar la soiurile timpurii de masă, creşterea şi dezvoltarea intensă a boabelor.

În zilele fără precipitaţii, lucrările agricole în câmp (fertilizări, erbicidări, praşile mecanice sau manuale, tratamente fito-sanitare, recoltare) se vor desfăşura pe ansamblu în condiţii  bune, în intervalul 1 – 7 iulie 2014, conform prognozei agrometeorologice realizată de  ANM.

Recomandări de specialitate:

  • Continuarea efectuării tratamentelor fito-sanitare la speciile de câmp, precum şi în plantaţiile  pomi-viticole;
  • Combaterea buruienilor prin erbicidări, praşile mecanice/manuale la culturile prăşitoare;
  • Recoltarea, transportul şi depozitarea culturilor de toamnă şi a fructelor de sezon.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE