In perioada 23 – 29 aprilie va predomina o vreme in general normala sub aspect termic, in aproape toata tara, informeaza ANM.

Temperatura medie diurna a aerului se va incadra intre 4…18°C, limite apropiate de normele climatologice, in cea mai mare parte a tarii.

Temperatura maxima a aerului va fi cuprinsa intre 7…24°C, pe intreg teritoriul agricol. Temperatura minima a aerului se va incadra intre 1…12°C in majoritatea zonelor de cultura, valori mai scazute fiind posibile in depresiuni, unde local vor fi conditii de producere a brumei.

Temperatura medie diurna a solului la adancimea de 5 cm se va situa intre 6…19°C la nivelul intregii tari, favorabila desfasurarii proceselor de germinare-rasarire-infrunzire la culturile de primavara infiintate pana in prezent, precum si continuarii insamantarilor in epoca optima.

Instabilitatea atmosferica se va manifesta prin ploi sub forma de aversa, insotite de descarcari electrice, intensificari temporare ale vantului si izolat caderi de grindina, in majoritatea regiunilor agricole. De asemenea, se pot inregistra cantitati de apa mai insemnate din punct de vedere agricol.

Caracteristici agrometeorologice pentru perioada 23 – 29 aprilie

Rezerva de umiditate accesibila plantelor de grau de toamna pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfacatoare, apropiate de optim si optime, in majoritatea zonelor de cultura. Deficite de apa in sol (seceta pedologica moderata si puternica) se vor inregistra in cea mai mare parte a Crisanei, centrul si sud-estul Dobrogei, nordul, estul si vestul Moldovei, sud-vestul si local in centrul Transilvaniei, izolat in nord-vestul Banatului.

In stratul de sol 0-20 cm / ogor, aprovizionare cu apa se va incadra in limite satisfacatoare, apropiate de optim si optime, in cea mai mare parte a tarii. In centrul si sud-estul Dobrogei, Crisana, nordul, nord-vestul si izolat in estul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Banatului, se va semnala seceta pedologica moderata si izolat puternica.

Starea de vegetatie a culturilor in perioada 23 – 29 aprilie

In conditiile agrometeorologice mentionate, atat la speciile de camp, cat si la cele pomi-viticole, ritmurile vegetative ale plantelor vor evolua pe ansamblu in bune conditii, pe aproape intreg teritoriul agricol al tarii. De asemenea, uniformitatea si vigurozitatea plantelor va fi pe ansamblu bunǎ si medie in semǎnaturile efectuate in perioada optimǎ, respectiv medie si slabǎ in culturile infiintate tardiv.

In functie de data semanatului, culturile de orz si grau de toamna isi vor definitiva infratirea (90-100%), continuandu-se totodata alungirea paiului (10-100%) si inceputul inspicarii (10-50%).

Sub aspect fenologic, rapita va parcurge alungirea tulpinii (30-100%) si inflorirea (10-100%), iar izolat in Dobrogea va fi posibila declansarea fazei de formare a silicvelor (10-20%).

La floarea-soarelui si porumbul infiintate in epoca optima se vor semnala germinarea si rasarirea (10-100%), precum si aparitia primelor frunze (10-30%), in special pe arealele agricole din sudul tarii, unde se inregistreaza o buna aprovizionare cu apa a solului.

Pomii fructiferi se vor afla predominant in fazele de crestere a frunzelor/lastarilor, inflorire, precum si legarea/dezvoltarea rodului, la nivelul intregii tari.

In toate podgoriile, vita de vie isi va continua dezmugurirea si infrunzirea, precum si cresterea lastarilor la soiurile timpurii.

In principalele bazine specializate, la sfecla de zahar si cartoful pentru consum vor predomina germinarea si rasarirea, precum si izolat aparitia primelor frunze (10-100%).

Lucrarile agricole de sezon (pregatirea patului germinativ, semanat/plantat, tratamente fitosanitare in vii si livezi, fertilizari, erbicidari, etc.) vor fi intrerupte temporar in zilele cu precipitatii.

Lucrari agricole recomandate in perioada 23 – 29 aprilie

  • Pregatirea patului germinativ si efectuarea lucrarilor de semanat/plantat la culturile de primavara (floarea-soarelui, porumb, cartof);
  • Aplicarea ingrasamintelor minerale complexe la speciile de toamna;
  • Efectuarea tratamentelor fitosanitare in culturile de camp si speciile pomi-viticole.
Share on Facebook