Prognoza agrometeo: 28 Aprilie – 3 Mai: vreme buna pentru semanat

Facebook
Twitter

In acest interval se va mentine un regim termic al aerului mai ridicat decat in mod normal, in aproape toata tara, informeaza ANM.

Temperatura medie diurna a aerului se va situa intre 11…24°C in majoritatea regiunilor, valori mai ridicate cu 1…10°C in raport cu mediile multianuale.

Temperatura maxima a aerului va fi cuprinsa intre 17…30°C, la nivelul intregului teritoriu agricol. Temperatura minima a aerului se va incadra intre 3…17°C, in toate zonele de cultura.

Temperatura medie diurna a solului la adancimea de 5 cm va oscila intre 13…26°C in cea mai mare parte a regiunilor, limite optime pentru desfasurarea fazelor de germinare, rasarire si infrunzire la culturile de primavara, precum si continuarii insamantarilor.

Se prognozeaza ploi locale cu caracter de aversa, insotite de descarcari electrice si intensificari temporare ale vantului.

Caracteristici agrometeorologice

Rezerva de umiditate in cultura graului de toamna, pe adancimea de sol 0-100 cm, se va incadra in limite satisfacatoare, apropiate de optim si izolat optime, in toate regiunile agricole.

In stratul 0-20 cm (ogor), aprovizionarea cu apa a solului va prezenta valori satisfacatoare pana la apropiate de optim si optime, la nivelul intregii tari.

Starea de vegetatie a culturilor agricole

In general, procesele vegetative ale culturilor agricole se vor desfasura normal pe aproape intreg teritoriul agricol al tarii, iar in zonele de campie, ritmurile de crestere si dezvoltare vor fi mai intense. Uniformitatea si vigurozitatea plantelor se va prezenta in continuare buna si medie in culturile infiintate in perioada optima, respectiv medie si slaba la cele semanate tardiv.

In functie de data semanatului, orzul si graul de toamna se vor afla la infratire si alungirea paiului, iar in zonele de campie din vestul, sudul si sud-estul tarii va fi posibila declansarea fazelor de „burduf” si inspicare.

Rapita infiintata in epoca optima isi va continua dezvoltarea aparatului foliar, aparitia inflorescentelor si inflorirea (20-100%), precum si local aparitia silicvelor, cu o stare de vegetatie a plantelor buna si medie.

In toate plantatiile pomicole, soiurile timpurii de samburoase (cais, piersic, cires, visin, corcodus) vor parcurge cresterea rodului si infrunzirea, iar la semintoase (mar, par, gutui) se va inregistra inflorirea si legarea rodului la mar.

In majoritatea podgoriilor, la vita de vie se vor semnala fazele de dezmugurire si crestere a frunzelor si lastarilor.

Floarea-soarelui si porumbul se vor afla la geminare si rasarire (20-100%) in cea mai mare parte a tarii, precum si aparitia primelor frunze (10-30%), indeosebi in zonele sudice si vestice.

La sfecla de zahar si cartoful plantate pe suprafete restranse se vor semnala primele faze de vegetatie, respectiv germinarea si incoltirea (10-30%).

Conditiile agrometeorologice mentionate vor fi favorabile efectuarii lucrarilor agricole specifice campaniei de primavara (pregatirea patului germinativ, semanatul/plantatul, tratamente fito-sanitare in vii si livezi, fertilizari, erbicidari, etc).

Recomandari de specialitate:

  • Continuarea pregatirii patului germinativ in vederea semanatului culturilor de primavara (sfecla de zahar, floarea-soarelui, cartof), indeosebi pe terenurile agricole cu o buna aprovizionare cu apa a solului;
  • Definitivarea insamantarilor de primavara din prima urgenta (orzoaica, mazare, borceag, lucerna, etc.);
  • Administrarea ingrasamintelor complexe la speciile de toamna;
  • Aplicarea tratamentelor fito-sanitare la culturile de camp, precum si in vii si livezi.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE