Producătorii bio din zonele de deal și munte ar putea fi certificați în grup

Facebook
Twitter

 Asociaţiile din agricultura ecologică și-au prezentat ieri poziția cu privire la elaborarea documentului de poziţie vis-a-vis de viitorul Regulament European 834/2007 privind producţia ecologică şi etichetarea producţiei ecologice, care se va modifica de la 1 ianuarie 2014.

Întâlnirea între reprezentanţii Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, ai Compartimentului Ecocondiţionalitate şi Produse Alimentare Ecologice şi Corneliu Mateescu, președintele OIPA pentru agricultură ecologică, Marian Cioceanu, preşedintele Bio România, Abdelaziz Messai, director general Ecocert România şi, totodată, preşedintele comitetului de iniţiativă pentru înfiinţarea asociaţiei organismelor de inspecţie şi certificare şi Michel Reynaud, Preşedinte al Consiliului European de Certificare Ecologică (EOCC) a avut loc ieri, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În ţara noastră există foarte multe ferme mici în zona de deal şi munte, care pot îndeplini criteriile pentru certificare ecologică. În aceste condiții, a fost adusă în discuţie problema „certificării de grup” – prin intermediul organizaţiilor importante de fermieri. Propunerea a venit din partea lui Michel Reynaud, fiind susţinută atât de reprezentanţii MADR, cât şi de toţi ceilalţi invitaţi la această dezbatere.

Un alt subiect atins în cadrul  dezbaterii care a avut loc astăzi l-a constituit îmbunătăţirea controalelor. În prezent, controalele se realizează de către trei instituţii – APIA, APDRP şi organismele de certificare.

Abdelaziz Messai, director general Ecocert România a propus, ca pentru eficientizarea acestor controale care presupun costuri şi care au la baza criterii comune, să se creeze o platformă între organisme de execuţie, care să realizeze controale comune. Corneliu Mateescu, preşedintele OIPA pentru agricultură ecologică, a menţionat importanţa foarte mare pe care o vor avea noile criterii de acordare a certificatului de producător, respectiv obţinerea vizei unei asociaţii reprezentative din zona în care se regăseşte producătorul ecologic.

Reprezentanţii MADR au dat asigurări participanţilor la discuţiile de astăzi de la sediul instituţiei că vor fi permanent un partener de dialog al tuturor actorilor din sectorul agriculturii ecologice, în acest sens agreând propunerea lui Marian Cioceanu de a avea întâlniri de lucru lunare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor sectorului şi a îmbunătăţi legislaţia naţională din acest domeniu.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE