Ploile și variațiile mari de temperatură, precum și bolile au redus semnificativ producția de fructe, în special în cazul producătorilor ecologici.
Din livada proprie, cu o suprafață de aproximativ 2,5 hectare, familia preotului Comănescu din Voinești, județul Dâmbovița, recolta tone de mere, prune, pere sau piersici. Anul acesta, însă, capriciile vremii au redus producția cu aproape trei sferturi, mai ales că producătorii fac trecerea către agricultura ecologică.
„Noi făceam vagoane de fructe. Acum, producția este la mai puțin de un sfert din ce am obținut anul trecut, când, fiind marfă multă pe piață, și prețurile au fost mici. Am făcut tratamentele preventive care sunt permise, în floare, dar nici așa nu a mers, pentru că, după ce am făcut tratamentele, au venit furtuni și au scuturat floarea. După aceea, au fost ploi după ploi cu vijelii. E un an foarte foarte prost. Cei care au folosit tratamente chimice, au mai scos ceva. La noi, e prost”, a declarat Georgeta Comănescu, pentru știriagricole.ro.
Deși 2014 nu le-a adus recoltele scontate, familia Comănescu are planuri mari. A cumpărat un teren de 1,5 hectare, pe care era odată o livadă de pruni, dar care a devenit, treptat, fâneață. Pe acest teren, soții Comănescu, împreună cu cei doi fii, vor să înființeze o plantație ecologică, pentru a produce mure, zmeură, afine și coacăze.
Au deja experiență în domeniu, după ce au plantat arbuști din aceste soiuri, pe loturi mici, de circa 100 de metri pătrați, pentru a testa felul în care se adaptează la solul și condițiile de climă din Voinești.