AFIR a efectuat primele plati de 3,9 milioane de euro prin PNDR 2014 – 2020 si in aceasta saptamana va efectua in continuare plati in valoare de peste 6 milioane de euro, anunta intr-un comunicat Agentia.

AFIR continua efectuarea primelor plati pentru beneficiarii submasurilor de finantare din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) – prima transa de plata din fonduri europene nerambursabile alocate tarii noastre prin intermediul PNDR 2020 a fost efectuata la sfarsitul lunii ianuarie 2016.

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a programat in aceasta saptamana plati catre 225 de beneficiari ai Submasurii (sM) 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Valoarea totala nerambursabila a platilor se ridica la aproximativ 6,9 milioane de euro. Aceste plati se adauga celor efectuate in prima transa catre 124 de tineri fermieri, beneficiari ai sM 6.1, care au primit deja fonduri europene nerambursabile in valoare totala de 3,9 milioane de euro.

„Inca de la sfarsitul lunii ianuarie, AFIR a efectuat primele plati din PNDR 2020 catre tinerii fermieri. Am reusit sa ne mobilizam la nivel institutional si in termen de doar 3 luni de la inchiderea sesiunii de depunere a proiectelor, mai precis 30 octombrie 2015, sa viram in conturile bancare ale fermierilor primii bani din fonduri europene nerambursabile, trecand, desigur, prin etapele de evaluare, selectie si contractare. Vom continua sa efectuam plati pe masura ce sunt semnate si alte Contracte de Finantare in urma procesului de evaluare si selectie pe care ne concentram si pentru alte submasuri de investitie din cadrul PNDR 2020” a declarat directorul general al AFIR, Andras SZAKAL.

O alta submasura pentru care au fost depuse cereri de plata si urmeaza sa se efectueze plati este submasura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Astfel, 164 de beneficiari ai acestui tip de sprijin vor primi in curand plati in valoare de 246.000 euro.

De asemenea, 121 de beneficiari ai submasurii 19.2 „Sprijin pentru implementarea actiunilor in cadrul strategiei de dezvoltare locala” din cadrul axei LEADER vor primi fonduri europene nerambursabile in valoare de circa 612.000 euro.

O valoare ceva mai mica, de aproximativ 9.500 euro urmeaza sa fie platita unor beneficiari ai Submasurii 9.1 „Infiintarea grupurilor de producatori”.

De asemenea, AFIR a efectuat plati catre beneficiarii Submasurii 4.3 „Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice”, componenta ce vizeaza infrastructura agricola. Valoarea platilor este de aproximativ 380.000 euro. Pentru componenta de infrastructura agricola aferenta acestei submasuri mai sunt programate si alte plati conform celor 2 solicitari de fonduri initiate de AFIR pana in acest moment. Precizam ca este vorba despre proiecte contractate pe Masura 125 „Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii agricole si silvice” si care au fost preluate prin procedura de tranzitie pe Submasura 4.3.

Share on Facebook