Dupa ce mai multi beneficiari privati nu au mai putut sa asigure partea de cofinantare a proiectelor cu fonduri europene nerambursabile disponibile prin PNDR 2007-2013, pentru a nu pierde banii, MADR a cerut si a obtinut acordul CE ca sumele ramase sa fie accesate de Primarii.

Astfel, MADR anunta in luna mai ca mai multe Primarii vor putea obtine finantare din fonduri europene nerambursabile prin intermediul Masurii 125 „Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii” si prin Masura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale” din PNDR 2007-2013.

Ca urmare a deciziei de suplimentare a fondurilor alocate pentru cele doua masuri din PNDR 2007-2013, aproximativ 144 de proiecte aflate in asteptare vor primi peste 167 de milioane de euro pentru a moderniza drumuri comunale, alimentari cu apa, dar si infrastructura agricola si silvica.

Cu toate acestea, autoritatile locale care au demarat lucrari de renovare in cadrul proiectelor vechi, afectandu-si astfel criteriile de eligibilitate, nu vor mai putea incheia contracte de finantare, anunta George Turtoi, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.

„In legatura cu proiectele pentru infrastructura rurala, aici mai avem mici probleme privind contractarea. Foarte multe comune s-au apucat deja de proiectele vechi. Daca si-a reabilitat sa spunem caminul cultural, o comuna si-a afectat criteriile de eligibilitate. Nu toate primariile care sunt peste plafonul coborat actual vor putea fi contractate. Cele care au inceput lucrarile si au afectat criteriile de selectie nu mai pot fi contractate”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, George Turtoi, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.

Pana in acest moment nu au fost semnate contractele cu Primariile, acest lucru urmand sa se intample dupa ce MADR va emite o hotarare de guvern prin care sa se accepte supracontractarea.

„Deocamdata proiectele sunt in evaluare la Agentie (AFIR). Avem de emis o hotarare de guvern prin care sa se accepte supracontractare, adica sa se mareasca pragul de supracontractare de la 11% la 25% si dupa acest moment, toate primariile vor intra in contractare”, a mai spus, pentru StiriAgricole.ro, George Turtoi, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.

Conform unui comunicat MADR, cererea de fonduri europene nerambursabile pentru Masura 125 a depasit suma alocata acestei masuri de finantare (526,1 milioane de euro) de aproximativ 3,5 ori. In cazul masurii de renovare si dezvoltare a satelor (Masura 322), cererea de fonduri europene nerambursabile a fost si mai mare, suma alocata prin PNDR acestei Masuri pana in anul 2013, respectiv 1,61 de miliarde de euro, fiind depasita de peste 4 ori.

Share on Facebook