Recoltele de grau si orz din Romania ar putea sa inregistreze o usoara scadere in 2017, din cauza conditiilor meteo mai dificile, se arata intr-un raport al Departamentului de Agricultura al Statelor Unite – USDA, potrivit Mediafax.

Exporturile de grau ale Romaniei sunt asteptate sa atinga un record in acest sezon, dar sunt prognozate sa scada in sezonul urmator.
Productia romaneasca de grau este asteptata sa scada cu 1,8% in anul de referinta 2017-2018, in contextul conditiilor de plantare din iarna si al situatiei curente a recoltei. Recolta de porumb este prognozata sa se imbunatateasca usor. Zona platata cu porumb este asteptata sa creasca cu 2,4% in aceasta vara, in anul de referinta 2017/2018.

In ceea ce priveste suprafata cultivata cu orz, aceasta este anticipata sa scada din cauza conditiilor nefavorabile de plantare din iarna si a extinderii suprafetei cu seminte de rapita.

In sezonul 2017-2018, productia de cereale din Romania este asteptata sa scada cu 0,91%, potrivit studiului.

Suprafata totala a plantatiilor de cereale acopera intre 5,2 si 5,5 milioane de hectare. Recoltele de grau si porumb acopera 85% din suprafata totala de cereale.

Romania exporta majoritatea productiei de grau in Nordul Africii si Orientul Mijlociu, iar cea mai mare parte din productia de orz este exportata in Arabia Saudita, Libia, Iordan si Spania.

Share on Facebook