Fermierii englezi au demarat un program amplu de proteste, ca răspuns la scăderea prețului laptelui.

Astfel, crescătorii de bovine au blocat mai multe fabrici de procesare și centre de colectare a laptelui. De asemenea, au blocat și câteva centre comerciale, pe lista fermierilor furioși fiind și o unitate a lanțului de supermarketuri Morrisons. Două dintre ieșirile centrului au fost blocate de peste 100 de fermieri, cu ajutorul a 70 de tractoare.

Asociația Farmers for Action, care a organizat protestele, arată că, în condițiile scăderii continue a prețului laptelui, fermierii vor intra în colaps. Unii dintre producătorii prezenți la protest au declarat că veniturile lor au scăzut deja cu peste 25%.

Reprezentanții Morrisons susțin că nu pot controla prețul pe care îl plătesc fermierilor pentru laptele livrat și că nivelul acestuia depinde de ceea ce se întâmplă pe piețele internaționale. Uniunea Națională a Fermierilor din Marea Britanie le-a cerut supermarketurilor să majoreze prețurile plătite pentru laptele colectat de la fermieri.

 

 

 

Share on Facebook