Cotatiile futures la grau pe pietele din Statele Unite si UE au atins joi noi minime, in conditiile in care o licitatie anuntata de Egipt, cel mai mare importator mondial, scoate in evidenta concurenta acerba pe pietele de export, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Astfel, la Bursa din Chicago, in jurul orei 10,45 GMT contractul futures la grau inregistra o scadere de 0,2%, pana la 4,78 dolari per bushel, dupa ce anterior a atins un minim de 4,75 dolari per bushel. La Bursa Euronext de la Paris, contractul la grau de panificatie cu livrare in luna decembrie a scazut cu 0,7% pana la 167,75 dolari pe tona, dupa ce anterior a atins un nou minim de 166,75 euro pe tona.

„Graul american si cel francez nu au fost foarte competitive la export iar acesta este principalul factor care preseaza piata”, a declarat un trader european.

Guvernul egiptean va organiza o licitatie pentru achizitionarea de grau, iar traderii asteapta sa vada daca furnizorii din regiunea Marii Negre vor continua sa fie furnizorii preferati, cum s-a intamplat la majoritatea licitatiilor organizate in acest sezon. Graul american nici nu a fost oferit la licitatiile organizate de Egipt saptamana trecuta in timp ce graul francez este mai scump decat cel din Rusia sau Ucraina.

Pe de alta parte, cotatia la porumb a scazut pentru a treia oara consecutiv pe fondul estimarilor referitoare la o recolta buna in SUA. In schimb, cotatia la soia boabe a crescut, dupa ce s-au redus ingrijorarile investitorilor cu privire la situatia din China, cel mai mare cumparator mondial de soia.

„Pietele de cereale sunt pe o tendinta descrescatoare pe fondul scaderii preturilor la grau ca urmare a unei oferte mondiale abundente, in timp ce porumbul si soia se confrunta cu perspectiva debutului iminent al recoltatului in SUA”, a declarat Paul Deane, economist la ANZ Bank, conform sursei citate.

La nivel mondial, se preconizeaza o cresterea stocurilor mondiale de cereale dupa recoltele mari, in special la grau, din vara. Stocurile mondiale de cereale vor continua sa creasca, urmand ca in acest sezon sa ajunga la 447 milioane de tone, cea mai ridicata valoare din ultimii 29 de ani, informeaza Consiliul International al Cerealelor (IGC).

Share on Facebook