Presedintele Romaniei a solicitat Parlamentului reexaminarea legii pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele romanesti, care are ca scop instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru implementarea acestui program, deoarece actul normativ a fost adoptat cu ignorarea normelor europene in materie, anunta Administratia Prezidentiala, potrivit Agerpres.

In cererea de reexaminare transmisa presedintelui Senatului se arata ca prin aceasta lege sunt reglementate criteriile de eligibilitate si modalitatea de accesare a Programului, cuantumul si modalitatea de acordare a ajutorului de stat, precum si durata de aplicare si bugetul schemei de ajutor de stat. Astfel, se precizeaza ca art. 17 din lege prevede ca Programul se va desfasura pe perioada 2017-2020.

De asemenea, se arata ca in contextul in care legea transmisa la promulgare nu prevede un termen pentru intrarea sa in vigoare, conform art. 78 din Constitutie aceasta va intra in vigoare la trei zile de la publicare. Totodata, art. 19 din legea transmisa la promulgare prevede ca, in situatia in care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat contine prevederi noi sau diferite fata de schema notificata, prevederile schemei de ajutor de stat se completeaza si/sau se modifica in mod corespunzator.

“Aceste ultime dispozitii ale legii transmise la promulgare, ce pun in evidenta faptul ca la data adoptarii acesteia nu fusesera epuizate procedurile legale obligatorii de acordare a ajutorului de stat, impun reanalizarea de catre Parlament a actului normativ, in scopul evitarii consecintelor negative — atat pentru statul roman, cat si pentru beneficiari — ce ar putea fi generate de neindeplinirea acestor obligatii procedurale”, se precizeaza in cererea de reexaminare.

Seful statului subliniaza in document ca in domeniul ajutorului de stat si al concurentei, Comisia Europeana este singura institutie care decide asupra compatibilitatii masurii cu normele UE incidente. Astfel, cadrul normativ privind acordarea ajutoarelor de stat este stabilit in Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene (TFUE). Potrivit art. 107 alin. (1) din TFUE, cu exceptia derogarilor prevazute de tratate, sunt incompatibile cu piata interna ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice forma, care denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, in masura in care acestea afecteaza schimburile comerciale dintre statele membre.

Conform prevederilor TFUE, Comisia este informata in timp util pentru a-si prezenta observatiile cu privire la proiectele care urmaresc sa instituie sau sa modifice ajutoarele. Inainte de pronuntarea unei decizii finale, statul membru in cauza nu poate pune in aplicare masurile preconizate. Astfel, orice masuri de ajutor de stat sunt supuse obligatiei de notificare si de obtinere a autorizarii din partea Comisiei Europene, iar aceste masuri nu pot fi puse in aplicare de catre statele membre inainte de pronuntarea de catre Comisie a unei decizii definitive.

Presedintele Iohannis mentioneaza ca in dreptul intern, ajutorul de stat este reglementat prin OUG nr. 77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr. 21/1996, aprobata prin Legea nr. 20/2015 care, in art. 3 prevede ca, in acord cu prevederile Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene, ajutorul de stat nou, supus obligatiei de notificare, poate fi adoptat si acordat numai dupa autorizarea acestuia de catre Comisia Europeana sau dupa ce acesta este considerat a fi fost autorizat.

“In consecinta, din ansamblul normelor europene si interne rezulta ca masurile ce constituie ajutor de stat pot fi adoptate si acordate numai sub conditia autorizarii de catre Comisia Europeana. Or, din analiza parcursului legislativ al Legii pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele romanesti rezulta ca ajutorul de stat, desi notificat, nu a fost autorizat de catre Comisia Europeana si nici nu poate fi considerat a fi fost autorizat”, arata seful statului.

El indica faptul ca in ceea ce priveste dispozitiile din lege ce prevad completarea sau modificarea schemei de ajutor de stat in cazul in care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat contine prevederi noi sau diferite fata de schema notificata nu este de ignorat faptul ca, instituind acest mecanism de adaptare a legii la decizia Comisiei Europene, legiuitorul pleaca de la premisa ca aceasta nu va fi de respingere.

“Aceasta premisa ar putea fi serios compromisa prin adoptarea unui act ce nu respecta procedurile in materie”, subliniaza presedintele Iohannis.

El semnaleaza ca prevederile art. 19 au si semnificatia adoptarii unui act normativ sub conditie, ceea ce afecteaza principiul legalitatii si principiul securitatii raporturilor juridice prevazute de Constitutie.

Share on Facebook