Piața neagră a pâinii este la un nivel destul de ridicat în România, a declarat vineri, președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN) Aurel Popescu, prezent la Brașov, la deschiderea expoziției GastroPan.

“Din această cauză, de multe ori se fac produse de calitate îndoielnică, ca să poți să reziști în această piață tumultuoasă în care suntem. De la implementarea proiectului cu 9% TVA pentru pâine, suntem deja într-o creștere destul de bună a producției fiscalizate și cred eu că, până în luna septembrie 2014, ne atingem dezideratul, adică 50% din piața neagră să treacă în sfera producției fiscalizate, ceea ce ar însemna un lucru deosebit pentru producție în primul rând. Cetățenii trebuie să știe că, mâncând o pâine fiscalizată înseamnă că mănâncă o pâine mai sigură din punct de vedere alimentar. Știm cu toții că lucrul pe furate este un lucru prost, iar forța de muncă folosită pe piața neagră nu respectă normele în vigoare”, a explicat pentru AGERPRES, Aurel Popescu.

Referitor la prețul pâinii, președintele Patronatului din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase a precizat că, din luna septembrie 2013 până în prezent, acesta se menține cu 12 procente sub cel din luna august, iar creștererile de preț la carburanți afectează într-o măsură destul de mică produsele din domeniul panificației.

Întrebat dacă acum putem vorbi în România despre o piață a panificației la nivel european, Aurel Popescu a afirmat că, din păcate, încă nu, pentru că ne lipsec foarte multe lucruri printre care educația, bunul simț și respectul față de clienți.

“Din păcate, în ultimul timp, am văzut că acest lucru s-a dezvoltat și autoritățile statului îndriduite să facă controale și să verifice ce se întâmplă în piață trebuie să-și facă datoria. Sunt peste 4500 de agenți economici care produc pâine în România, iar autoritățile de control s-au redus numeric, mă refer ca număr de salariați implicați în activitățile de control, și din acest motiv se profită foarte mult de către cei certați cu legea”, a spus Aurel Popescu.

România nu mai importă grâu și este recunoscută pe piața internațională ca un producător foarte bun pentru panificație. Din recolta de anul trecut s-au exportat trei milioane de tone, astfel că industria alimentară a ajuns, în sfârșit, la nivelul anilor 80, contribuind la balanța comercială externă a țării foarte serios, a adăugat președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN).

 

Share on Facebook