În cadrului târgului Agromalim 2014, care se va desfășura în perioada 11-14 septembrie 2014, la Expo Arad,  vor fi expuse și soluțiile inteligente produse de ecoHornet, adresate  uscătoarelor de cereale, serelor sau fermelor avicole.

Produsul ecoHornet este conceput pentru a utiliza cu eficiență peleți fabricați din tot ce arde, de la resturi vegetale la deșeuri agro-zootehnice, ca paie, buruieni, coceni de porumb, rumeguș, dejecții de la pui, bălegar, coji de floarea-soarelui sau corzi de viță de vie. Fermierii vor putea testa produsul ecoHornet la Agromalim 2014.

La târgul care va avea loc peste câteva săptămâni și-au anunțat deja prezența aproximativ 240 de firme ți crescători de animale din România, Ungaria, Germania, Italia, Slovenia, Polonia și Serbia. În cadrul Agromalim 2014 vor fi expuse tehnologii, mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultura plantelor și zootehnice, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, ambalaje, reviste, cărți și cataloage de specialitate și animale de rasă. La Agromalim 2014 vor fi prezenți și reprezentanți ai companiilor de consultanță.

Totodată, fermierii vor putea participa la conferințele care vor fi organizate de-a lungul celor patru zile de desfășurare a Agromalim 2014, în cadrul cărora vor fi dezbătute teme ca măsurile de finanțare din cadrul PNDR 2014-2020.

Share on Facebook
Print Friendly