Tomi Marinelic, un fermier care practică agricultura ecologică în regiunea Dalmația din Croația, produce și comercializează un insecticid bio puternic, obținut din flori de crizantemă dalmată sau crizantema sălbatică (Chrysanthemum cinerariaefolium sau Tanacetum cinerariaefolium).

Fermierul croat a continuat o mică afacere, începută de familia sa în 1870, cultivând crizantema dalmată, o plantă bine adaptată condițiilor pedo-climatice locale.

„Ceea ce diferențiază florile noastre de celelalte este faptul că sunt cultivate natural, fără poluare, și că nu conțin urme de fungicide, erbicide, organisme modificate genetic, fertilizatori sau orice alt fel de chimicale. Cultivatorii de azi și industria se bazează pe folosirea intensivă a chimicalelor, care, din păcate, ajung la consumatorul final. Noi am obținut certificarea de fermă ecologică și adesea culegem ceapă sau ierburi din plantația noastră, pe care le consumăm la cină”, povestește Tomi Marinelic, pe site-ul său.

Chrysanthemum cinerariaefolium sau Tanacetum cinerariaefolium – cel mai puternic insecticid BIO

Crizantema sălbatică, Tanacetum cinerariaefolium, este o plantă originară din estul Europei, de pe coasta Dalmației, dar care poate fi întâlnită în mai toate zonele temperate și în regiunile înalte ale Africii, în special în Kenya și Tanzania.

Crizantema sălbatică este o plantă cu flori frumoase, ale cărei frunze sunt foarte bune ca furaje pentru animale. De asemenea, crizantema sălbatică și-a câștigat renumele mondial pentru a substanța conținută și care se află la baza celui mai puternic insecticid pe baza de plante din lume. Florile recoltate de la Crizantema sălbatică pot fi folosite de agricultori ca insecticid BIO pentru culturile ecologice, fie prin măcinarea lor și stropirea culturilor BIO, fie prin pulverizarea infuziei obținute.

„Puțini știu că, la construcția Canalului Panama, au fost probleme serioase cauzate de miile de insecte care trăiau în zonă și că lucrările au fost influențate pozitiv de importul și utilizarea unei cantități impresionante de flori de crizantemă dalmată ca „armă” împotriva acelor insecte care transmiteau boli și din cauza cărora au muri mii de oameni”, explică, mândru, Tomi Marinelic.

În momentul de față, companiile producătoare de insecticide din UE importa acest tip de extract din Chrysanthemum cinerariaefolium din Africa și Australia, acest insecticid bio nefiind, în prezent, produs pe scară largă în Europa din cauza unor probleme de eficiență a costurilor. Dalmația este singurul loc din lume în care Tanacetum cinerariaefolium înflorește în mod natural, în natură,având condiții de mediu adecvate. Crizantema sălbatică crește din abundență, astfel încât nu este nevoie de lucrări sau amenajări speciale.

Idei de afaceri la țară – insecticidul bio obținut din extrasul de flori de Crizantemă salbatică

Ceea ce face specială Crizantemă sălbatică sunt florile sale care conțin o substanța numită piretrină, un puternic insecticid. Complet inofensivă pentru oameni și animale, piretrina obținută din florile de Chrysanthemum cinerariaefolium sau Tanacetum cinerariaefolium produce moartea insectelor prin paralizie. Gândacul de Colorado, păduchii de frunză, păduchii lânoși, tripsii și cicadelele sunt doar câteva exemple de insecte dăunătoare culturilor agricole care sunt distruse rapid de extractul de piretrină.

Acest lucru ar putea aduce beneficii agricultorilor din întreaga UE, precum și la scăderea prețurilor la insecticidele bio, avantajând agricultura ecologică din UE precum și la reducerea prețurilor produselor bio.

În cadrul testelor efectuate pe loturi de plante experimentale, acest insecticid bio a avut un randament foarte bun dar, pentru validarea acestuia, mai sunt necesare dezvoltarea unor cercetări suplimentare.

Trebuie reținut și faptul că vremea influențează direct calitatea insecticidului. Dacă plouă în perioada de recoltare, calitatea insecticidului bio scade semnificativ. Avantajele sunt că, prin utilizarea acestui insecticid bio, dăunătorii nu devin rezistenți la substanța activă și că nu există efecte secundare asupra oamenilor sau animalelor care intră în contact cu aceasta.

Share on Facebook