În România, tinerii preiau afacerile părinților. În străinătate, acest model funcționează și în cazul meseriilor, cum este cea de manager de fermă, destul de rară în țara noastră.
Prin alte părți, ca să devii manager de fermă ai nevoie de diplomă universitară. Ca să îi poată călca pe urme tatălui său, un tânăr din Anglia a urmat cursurile și a absolvit în 2009 Colegiul Universitar Harper Adams. În prezent, Sam, căci așa se numește tânărul manager, este „ucenic” și fură meserie de la asistentul unui manager de fermă din ținuturile reginei.
Înainte de a absolvi, Sam a lucrat, timp de un an, la o altă fermă, tocmai pentru a dobândi cunoștințele necesare, direct de la „sursă”. În această perioadă a avut răgazul necesar pentru a se lămuri dacă vrea sau nu cu adevărat să lucreze în agricultură.
Managementul fermei este o adevărată industrie, iar pentru a face performanță în domeniu este nevoie de mult profesionalism, de forță de decizie, raidă, de o capacitate ridicată de a stabili obiective și modurile în care acestea pot fi atinse. Ca tânăr învățăcel, printre responsabilitățile lui Sam se numără planificarea activităților fermei și realizarea unui program pentru angajații acesteia, planificarea transportului și distribuției mărfii.