Ponta vrea mai multe mere din Republica Moldova

Facebook
Twitter

Premierul Victor Ponta a declarat azi că România a solicitat CE mărirea contingentului de produse importate din Republica Moldova, în principal mere, deoarece statul vecin a luat în calcul existenţa unor repercusiuni din partea Rusiei şi imposibilitatea de a mai exporta mere pe piaţa rusească.

„Aici, din păcate, este o chestie şi politică, pentru că Moldova se gândeşte că va avea repercusiuni din partea Rusiei, nu va mai putea să exporte mere, de exemplu, şi atunci am considerat că este de datoria nu doar a României, ci a Uniunii Europene să ne deschidem piaţa pentru produsele din Moldova, ca să nu-i lăsăm. Nu va fi un efect mare pentru Europa în ansamblu, însă pentru Moldova este esenţial, pentru producătorii de acolo”, a spus Ponta la emisiunea „Viaţa Satului” a postului public de televiziune, transmite Mediafax.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că solicitarea de mărire a contingentului de produse din Republica Moldova către România a fost transmisă Comisiei Europene (CE) în urmă cu două zile, după o discuţie avută de premierii celor două ţări.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE