Polonia ne servește încă o dată lecția fondurilor europene. După ce au demonstrat ce înseamnă eficiență în accesarea banilor europeni pentru construcția de autostrăzi și au invadat piața locală cu mere, polonezii au reușit să ne ia fața încă o dată.

Asociația Producătorilor de Sucuri de Fructe din Polonia a obținut aproape 2,5 milioane de euro din fonduri europene pentru a-și promova marfa pe alte piețe, inclusiv România, timp de trei ani. La aceste fonduri se adaugă alte aproape 2 milioane de euro pentru promovarea fructelor proaspete pe diverse piețe, peste 867.000 de euro pentru reclamă la produse ecologice și încă aproape jumătate de milion de euro pentru promovarea produselor din carne de vită.

În total, polonezii au obținut aproape 6 milioane de euro din cele 39 puse la bătaie de Comisia Europeană pentru programe de destinate promovării produselor agricole în Uniunea Europeană și în țări terțe. Nici producătorii bulgari nu s-au lăsat mai prejos și au obținut aproape 1,8 milioane de euro pentru promovarea produselor din brânză și carne de oaie.

În schimb, produsele tradiționale românești sau cele ecologice vor trebui promovare pe banii producătorilor. Până acum, un singur produs românesc a beneficiat de fonduri europene pentru promovare. Este vorba de magiunul de Topoloveni.

Programele, care în marea lor majoritate au o durată de trei ani, sunt prevăzute cu un buget total de 77,4 milioane de euro, la care UE contribuie cu 39 de milioane de euro. Programele selectate vizează diverse categorii de produse, cum ar fi fructele și legumele proaspete și prelucrate, produsele lactate, produsele de calitate superioară (DOP, IGP, STG și produse ecologice), florile, carnea de calitate superioară și, de asemenea, în premieră, carnea de oaie.

România nu are niciun program aprobat pentru următorii trei ani, deși autoritățile doresc să facă din produsele ecologice un brand de țară și compară mereu performanțele țării noastre cu ale Poloniei. De altfel, fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, declara recent că Polonia poate discuta de pe alte poziții cu funcționarii de la Bruxelles, deoarece a demonstrat că este capabilă să folosească corect și eficient fondurile europene.

„Polonia altfel discută şi negociază cu direcţiile generale din Comisie, atunci când demonstrează că este capabilă să folosească corect fondurile europene şi să arate că ştie ce are de făcut. Când ai absorbţie mai slabă, când sunt probleme administrative, când se blochează plăţile e mai greu să vii şi să convingi Comisia Europeană că vrei să muţi fondurile dintr-o parte în alta pentru că ai alte priorităţi. Chiar dacă au fost situaţii în care şi eu cred că României ar fi trebuit să i se dea o mai multă flexibilitate de a muta fonduile între priorităţi. Dar de multe ori aceste lucruri nu s-au întâmplat tocmai pentru că exista o reticenţă în a complica prea mult lucruri, în condiţiile în care chiar şi în situaţia existentă România arăta că îi e greu să gestioneze lucrurile. Şi apoi ceea ce s-a întâmplat la nivel politic, naţional, a întârziat puţin consistenţa prezenţei României în deciziile importante care s-au luat şi se iau la nivel European”, a precizat Dacian Cioloș, într-un interviu acordat cursdeguvernare.ro.

Fostul comisar european a mai explicat și că, pentru a fi foarte prezent ca stat la nivel european, e important nu doar ca o persoană importantă politic din România sau alta să aibă credibilitate, nu numai în CE, ci în toate structurile europene, ci ca întreaga clasă politică să poată câştiga încrederea celorlalţi şi să poată participa activ la deciziile care se iau.

Share on Facebook