PNDR: Ce bauturi alcoolice sunt eligibile pentru finantare prin submasura 4.2a – Investitii in procesarea produselor pomicole

Facebook
Twitter

Producatorii care doresc sa realizeze investitii in procesarea produselor pomicole, in vederea obtinerii bauturilor alcoolice, pot accesa fonduri europene nerambursabile, prin intermediul PNDR 2014-2020. Cu toate acestea, exista o serie de prevederi destul de stricte care se aplica in acest caz.

De exemplu, una dintre principalele prevederi subliniaza faptul ca investitiile destinate obtinerii bauturilor alcoolice pot fi efectuate doar de beneficiarii care se incadreaza in definitia microintreprinderilor conform Legii 346/2004 cu modificarile si completarile ulterioare si/sau in definitia formelor asociative (grupuri de producatori si cooperative), potrivit Ghidului Solicitantului pentru submasura 4.2a – Investitii in procesarea/marketingul produselor pomicole.

Conditia se considera indeplinita in baza informatiilor din Studiul de Fezabilitate precum si prin respectarea conditiei de microintreprindere a tuturor categoriilor de solicitanti cu exceptia formelor asociative (grupuri de producatori si cooperative).

Bauturile alcoolice eligibile pentru finantare sunt cidru de mere, cidru de pere, vinuri din fructe cu o concentratie alcoolica mai mare de 0.5% vol (de exemplu vin de pere, vin de coacaze etc.), amestecuri de bauturi fermentate cu o concentratie alcoolica mai mare de 0.5% vol.

Bauturile fermentate de mai sus carora le-au fost adaugate un anumit procent de alcool distilat, apa, sirop de zahar, arome, coloranti si, pentru unele dintre acestea, o baza de smantana, care le-au facut sa isi piarda gustul, mirosul si/sau aparenta unei bauturi obtinute dintr-un anumit fruct sau dintr-un anumit produs natural, cu alte cuvinte caracteristicile unei bauturi fermentate, nu sunt eligibile.

Eligibil este si alcoolul etilic nedenaturat de orice tarie, obtinut din fructe si destinat consumului uman. Chiar daca este propriu consumului uman, se distinge de alte produse alcoolice prin faptul ca este lipsit de orice substanta aromatica. Alcoolul etilic si alte distilate denaturate sunt produse la care s-au adaugat in mod intentionat mai multe substante pentru a le face improprii consumului uman, dar care nu le impiedica sa fie folosite in scopuri industriale.

Investitiile legate de producerea de bauturi alcoolice vor fi sprijinite doar in cazurile microintreprinderilor si formelor asociative (grupuri de producatori si cooperative), iar sprijinul va fi limitat la 50% din totalul cheltuielilor eligibile si nu va depasi: 200.000 de euro pentru microintreprinderi si 300.000 de euro pentru formele asociative (grupuri de producatori si cooperative).

Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020 are alocata o finantare europeana in valoare de 8,12 milioane de euro, la care se adauga si o cofinantare din bugetul de stat de 1,34 miliarde de euro, fondul total de investitii ajungand astfel la circa 9,5 miliarde de euro.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE