Ploile din ultima perioadă au adus producţiilor agricole un plus de 800 de kilograme la hectar, chiar dacă unele suprafeţe însămânţate în toamnă şi în primăvara au fost afectate de grindină şi vijelii, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.

‘Pentru toate culturile de toamnă, în cazul grâul orzului şi rapiţei, ploile din ultima perioadă au fost benefice, exceptând situaţia în care am avut grindină şi vijelii care au mai pus la pământ suprafeţe cultivate cu legume, grâu sau rapiţă. Acum suntem în plină evaluare pe teren şi o să avem în curând un raport exact, deocamdată erau în total în jur de 25.000 hectare. Cred că ploile din ultima perioadă au adus un plus de 800 de kilograme la hectar, dar până nu vom avea producţiile în hambar nu putem spune exact ce producţie vom înregistra. Producţia ar fi cu siguranţă mai mare ca anul trecut dacă ar fi să le recoltăm azi pentru că arată mult mai bine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut’, a spus Botănoiu.

Acesta a precizat că într-o săptămână, în zonele de sud, se va intra la recoltatul orzului, iar în cel mult o lună la grâu.

‘Din ceea ce am înţeles din teritoriu, în Olt şi în Dolj, producţiile medii la orz erau bune, de 4.500 – 5.000 de kg la hectar, dar pe suprafeţe mici. Pe de altă parte, rapiţa arată mult mai bine ca anul trecut. Mă bucură că nu am mai avut suprafeţe calamitate datorită îngheţului târziu sau a celui din timpul iernii. Nu mai avem 80.000 de hectare cu rapiţă afectate, iar procentul de pierdere peste iarnă a fost de 20% din suprafaţă, în diferite stadii şi nu de 80% ca anul trecut. Eu văd ce se întâmplă la rapiţă şi pe alte pieţe din Franţa sau Germania, şi în unele sunt îmbucurătoare, iar în altele nu. Rapiţa a avut probleme şi în Franţa din cauza ploilor în exces şi deja la nivel european se estimează că vor fi în acest an producţii ceva mai mici, ceea ce înseamnă un plus pentru producătorii din România ca volum şi sper să se regăsească şi în preţ’, a explicat Botănoiu.

În opinia sa, condiţiile climatice din ultima perioadă au permis o refacere a culturii de grâu, considerând că la nivel european nu o să fie scăderi semnificative pe producţie, însă o să fie afectată calitatea grâului.

De asemenea, în cazul culturilor de primăvară, în ţară, se înregistrează o întârziere a semănatului cu trei săptămâni faţă de epoca optimă din cauza condiţiilor climaterice din lunile martie şi aprilie.

‘Avem 5 milioane de hectare însămânţate în primăvară cu porumb, floarea soarelui, orzoaică de primăvară, legume şi plante furajere. Chiar dacă au fost bine aleşi hibrizii ar putea să fie afectate plantele din cauza secetei care se anunţă. Temerea mea este că în perioada următoare, din cauza secetei, la porumb, planta nu se va dezvolta vegetativ pentru că este prinsă în perioada de polenizare şi nu mai acumulează în bob pe acea arşiţă. Cu irigaţii, chiar dacă avem posibilitatea să le facem, menţinem o protecţie pentru plantă, dar dacă temperaturile sunt extraordinar de mari, mai ales în cazul porumbului, polenul devine steril şi atunci chiar dacă avem o plantă frumoasă, verde şi mare, va avea un număr redus de boabe pe ştiulete. Aici am îngrijorări, la porumb, pentru că floarea soarelui are capacitatea să treacă mai bine peste momentele de secetă deoarece începe recoltatul în august, însă porumbul se duce pe o perioadă mai lungă de timp’, a subliniat oficialul MADR.
Porumbul a fost însămânţat în primăvară pe 2,3 milioane hectare, iar floarea soarelui pe 980.000 ha, cu 40.000 de ha mai puţin ca anul trecut.

Programul de însămânţări din această primăvară a prevăzut un total de 5,1 milioane hectare între care 2,62 milioane de ha cu porumb, soia 74.000 de ha, rapiţa de primăvară – 404.000 hectare, cartofi timpurii şi semi-timpurii – 11.428 ha, legume de câmp şi solarii – 235.216 ha, orzoaica de primăvară – 170.570 ha, ovăz de primăvară – 185.650 ha şi sfeclă de zahăr – 28.700 ha. În toamnă au fost semănate 2,9 milioane hectare, din care grâul a depăşit 1,9 milioane hectare, rapiţa – 242.000 hectare, alte suprafeţe au fost însămânţate cu orz, orzoaica de toamnă, legume şi plante de nutreţ.

Share on Facebook