Obiectivele UE privind protectia mediului se indreapta si catre agricultura, iar Comisia Europeana a precizat ca se doreste reducerea la jumatate a utilizarii pesticidelor si incurajarea agriculturii ecologice, astfel incat, pana in anul 2050, sa se produca refacerea ecosistemului natural si emisii zero.
Comisia Europeana a anuntat ca vrea sa reduca la jumatate utilizarea pesticidelor in agricultura, cu scopul de a proteja mediul si sa incurajeze agricultura ecologica.
La nivel de UE, emisiile din agricultura reprezinta circa 10% din emisiile de gaze cu efect de sera, iar consecintele schimbarilor climatice sunt resimtite din plin de fermieri, care au de suferit de pe urma secetei si inundatiilor, informeaza Reuters.
Potrivit CE, printre obiective se regasesc refacerea ecosistemului natural si adoptarea de masuri care sa sprijine tinta UE de emisii 0 pana in anul 2050.
„Daca aceasta criza provocata de pandemia de coronavirus (COVID-19) ne-a invatat ceva, este ca va trebui sa recalibram relatia noastra cu mediul natural, va trebui sa devenim mai rezilienti”, a declarat Frans Timmermans, vicepresedintele Comisiei Europene, care raspunde de Pactul Ecologic European.
Planurile Comisiei Europene pentru agricultura
Comisia Europeana vrea sa reduca folosirea de pesticide chimice cu 50%, sa reduca folosirea ingrasamintelor cu 20% si vanzarile de antimicrobiene – o categorie de substante care include antibioticele – pentru animale si pestii din crescatorii cu 50% pana in 2030.
Procentul terenurilor unde se practica agricultura ecologica ar trebui sa ajunga la 25% in 2030, in timp ce 10% din terenul agricol trebuie transformat in „peisaje extrem de diversificate”, cum ar fi iazuri si arbusti.
Totusi, aceste obiective nu sunt inca obligatorii si urmeaza a fi realizata o evaluare a impactului, noteaza Comisia Europeana. De asemenea, Executivul comunitar vrea ca un procent minim din fondurile alocate pentru Politica Agricola Comuna (PAC) sa mearga spre „schemele ecologice” pentru a-i plati pe fermierii care practica agricultura ecologica sau sunt implicati in captarea dioxidului de carbon (CO2).