Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan soseste la Bucuresti. Acesta se va intalni cu prim-ministrul Dancila, iar apoi va avea o intrevedere cu seful MADR, Petre Daea. Spre sfarsitul vizitei sale din Romania, Hogan se va deplasa si la Cluj-Napoca, unde se va intalni cu comisarul european, Corina Cretu, noteaza Mediafax.

Oficialul european va avea intalniri joi si „cu reprezentanti ai Comisiei pentru afaceri europene si ai Comisiei pentru agricultura si dezvoltare rurala din cadrul Parlamentului Romaniei si cu membri ai comunitatii fermierilor din Romania”, a transmis reprezentanta Comisiei Europene in Romania, intr-un comunicat de presa.

Programul comisarului Hogan

Intrevederea cu premierul Viorica Dancila va avea loc intre orele 8.45 – 9.15, la Palatul Victoria, iar intre orele 9.15 – 9.30 cei doi vor sustine o declaratie de presa comuna.

Intrevederea oficialului european cu ministrul Petre Daea este programata intre orele 9.45 – 10.15, iar in intervalul orar 10.15 – 10.30 este programata ceremonia de semnare a acordurilor operationale dintre FEI si intermediarii financiari pentru implementarea instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului finantat din PNDR, la care va avea acces si presa.

Intre 10.30 – 10.45 cei doi vor sustine o declaratie de presa comuna la sediul Ministerului Agriculturii.

In programul oficial al comisarului european Phil Hogan figureaza intre orele 11.00 – 12.00, o intalnire la Parlament u reprezentanti ai Comisiei pentru afaceri europene si ai Comisiei pentru agricultura si dezvoltare rurala a Legislativului.

Phil Hogan, intalnire cu fermierii

Intre orele 14.30 – 15.30 Phil Hogan are programata o intalnire, la Domeniul Manasia, cu reprezentanti ai comunitatii fermierilor din Romania, alaturi de ministrul Petre Daea. Premierul Viorica Dancila trebuie sa confirme prezenta la acest eveniment.

Vineri, intre 10.00 si 11.30 comisarul Phil Hogan va fi prezent la Universitatea Babes-Bolyai Facultatea de Studii Europene, unde va participa la evenimentul Dialog cu cetatenii: „Un buget modern pentru o Uniune mai puternica „, impreuna cu comisarul european Corina Cretu, ministrul Petre Daea si europarlamentarul Daniel Buda.

Hogan va sustine o declaratie de presa alaturi de Corina Cretu intre orele 11.30 – 11.45, la Universitatea Babes-Bolyai Facultatea de Studii Europene.

Intre orele 13.20 – 13.50, comisarul european Phil Hogan va participa la Festivalul Recoltei, care se va desfasura la Sala Sporturilor, Splaiul Independentei, Cluj-Napoca, potrivit sursei citate.

Tot vineri, Hogan va efectua o vizita la Crama Salina-Turda, intre orele 14.30 si 15.15, iar intre orele 16.15 si 17.00, comisarul european va vizita la ferma Mociu din Cluj.