Ministrul Agriculturii, Petre Daea a declarat ca statul urmeaza sa acorde 1 miliard de euro prin noua Lege a muntelui, care are ca scop valorificarea durabila a resurselor muntelui, conservarea peisajului si a biodiversitatii, dar si dezvoltarea activitatilor specifice zonei montane, noteaza Mediafax.
„Este pentru prima data in Romania cand se aloca muntelui o abordare speciala, print-un program de 1 miliard de euro. Un concept de abordare a activitatii montane. Muntele este al nostru si trebuie sa-l abordam intr-un concept unitar”, a precizat ministrul, intr-o conferinta de presa.
Daea a mai precizat ca Legea muntelui a trecut deja de Parlament si ca in viitorul apropiat se vor organiza dezbateri, pentru a completa ansamblul juridic.
„Pe Legea muntelui vom face dezbateri in perioada urmatoare, astfel incat sa completam ansamblul juridic. Parlamentul a aprobat, cu o singura abtinere. Rar se vede un asemenea moment pentru tara. A fost o vointa politica pe care noi am urmarit-o”, a mai adaugat ministrul.
Scutiri de impozit pentru tinerii fermieri din zona montana
Reprezentantii MADR sustin ca prin intermediul Legii muntelui, familiile tinere de fermieri din zona montana care se ocupa cu cresterea animalelor in echivalent de 5 unitati vita mare (UVM) vor fi scutite de impozitul agricol si de impozitul pe venitul realizat din agricultura timp de 5 ani de la infiintare si de 50% din venituri, in urmatorii ani.
„Statul ii va sprijini pe tinerii antreprenori: specialistii agricoli, medicii, profesorii care se stabilesc in zona montana si se obliga sa desfasoare activitatea pe o perioada de minimum 5 ani in zona montana, vor primi o prima de instalare. Programul de incurajare a activitatilor din zona montana pentru care se aloca 1 miliard de euro pe o perioada de 10 ani de la intrarea in vigoare a legii”, arata datele transmise de minister.