În cadrul campaniei de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă, pentru anul 2013, au fost depuse 1.044.593 cereri, pentru o suprafaţă de 9.883.807,16 hectare, a anunțat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Din totalul cererilor 99.90 % au fost depuse utilizând aplicaţia electronică IPA Online, pentru 99,88 % din suprafaţa solicitată la plata sprijinului financiar pe suprafaţă.

Cele mai multe cereri au fost depuse în judeţele:

  • Suceava (57.724 cereri)
  • Dolj (50.620 cereri)
  • Olt (40.900 cereri)
  • Maramureş (40.055 cereri)

Totodată, cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se regăsesc în judeţele:

  • Timiş (535.001,91 ha)
  • Constanţa (498.303,08 ha)
  • Dolj (445.027,39 ha)
  • Teleorman (434.626,62 ha)

Campania s-a derulat în perioada 1 martie – 15 mai 2013. Pentru cererile primite în intervalul 16 mai – 10 iunie au fost percepute penalizări de 1 % pentru fiecare zi de întârziere. Nicio cerere de sprijin depusă după data de 11 iunie 2013 nu mai este admisă.

Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Share on Facebook