Noi proiecte destinate dezvoltării microîntreprinderilor vor primi finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013, în regiunile Nord-Est, Sud Muntenia și Nord-Vest, a anunțat Ministerul Dezvoltării Regionale.

Firmele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot depune cererile de finanțare la sediile Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, în perioada 20 martie – 17 aprilie 2014.

Cererea de proiecte pentru domeniul major de intervenție 4.3. – Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor a fost relansată pentru cele trei regiuni menționate marți, de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Fondurile disponibile provin din economiile rezultate din contractarea fondurilor alocate axei prioritare 4 – Sprijinirea mediului de afaceri regional și local, pentru regiunile Nord-Est, Sud Muntenia și Nord-Vest.

Societățile comerciale care îndeplinesc cerințele de eligibilitate din Ghidul solicitantului pot depune cereri de finanțare la sediile Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din cele trei regiuni. Cererile de finanțare pot fi depuse începând cu data de 20 martie 2014, orele 10:00, până la data de 17 aprilie, orele 14:00.

Fondurile obținute prin aceste proiecte pot fi folosite pentru achiziționarea de echipamente și tehnologii noi și pentru dotarea microîntreprinderilor cu sisteme IT (hardware și software). Cererile de finanțare vor fi analizate în ordinea depunerii acestora, până la contractarea întregii sume alocate fiecărei regiuni.

Bugetul orientativ alocat acestei cereri de proiecte, pentru fiecare regiune de dezvoltare în parte, este următorul:

  • regiunea Nord-Est: 5,43 de milioane de euro
  • regiunea Sud Muntenia: 13,55 de milioane de euro
  • regiunea Nord-Vest: 3,88 de milioane de euro.
Share on Facebook
Print Friendly