Peste 1.000 de fermieri din toata tara, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, cat si membrii Comisiei pentru agricultura din Camera Deputatilor, vor fi prezenti, marti, incepand cu ora 10:00, la Conferinta Nationala a Agricultorilor 2015, eveniment organizat de LAPAR. De asemenea, au fost trimise invitatii oficiale si catre premierul Victor Ponta, precum si catre presedintele Klaus Iohannis.

„In afara de Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, asteptam astazi confirmarea primului ministru si a presedintelui. Vom avea de asemenea reprezentanti ai ambasadelor, personalitati din cadrul academic, precum si reprezentanti ai directiilor agricole judetene. De asemenea, vor fi peste 1.000 de fermieri din toata tara. Si-au exprimat dorinta foarte multi, nu i-am putut aduce pe toti. Din pacate, unii chiar vor fi nevoiti sa asiste la conferinta in picioare, deoarece nu avem spatiul suficient pentru toti care vor veni. Daca stiam ca exista un interes atat de mare, cautam o locatie si mai incapatoare”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR.

Tema conferintei din acest an este „Agricultura României: viitor sau istorie”.  „Vom face un bilant al celor 25 de ani, ce s-a intamplat in sectorul agricol, cu evolutiile si involutiile acestuia. Dupa care vom aborda niste subiecte concrete cum ar fi legislatia actuala din domeniul agricol, despre APIA, despre biotehnologii, cat si altele”, a mai adaugat Laurentiu Baciu.

O noutate a acestei editii o reprezinta si prezenta Comisiei pentru agricultura din Camera Deputatilor, care a inclus participarea la conferinta pe ordinea de zi. Incepand cu ora 13, membrii Comisiei de agricultura vor avea o sedinta comuna cu Comisia de mediu.

De asemenea, la conferinta vor participa si personalitati oficiale ale Romaniei, precum si numerosi membri ai organizatiilor profesionale din domeniul agricol, cat si ai directiilor agricole judetene.

Conferința Naționala a Agricultorilor 2015 va avea loc la sala de la Auditorium Pallady, Bd. Theodor Pallady nr 40G, sector 3, Bucuresti.

Share on Facebook