Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala Bucuresti (I.D.S.A.) – Laboratorul National de Referinta pentru Pesta Porcina Africana (PPA) a confirmat prezenta virusului acestei boli in probele prelevate din resturi de cadavru de porc (os lung) gasite intr-o zona situata in extravilan (padurea Slobozia Mandra).

Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman s-a reunit pentru adoptarea planului de masuri privind controlul, combaterea si eradicarea PPA, precum si pentru adoptarea zonelor de restrictii.

Ancheta epidemiologica este in desfasurare.

Prezentei virusului pestei porcine africane in tara noastra a fost semnalata pentru prima oara pe 31 iulie 2017, in judetul Satu-Mare.

Evolutia bolii este in permanenta monitorizata, prin examene clinice si de laborator, iar zilnic se analizeaza situatia existenta, se aplica masuri si se intreprind actiuni in functie de circumstante.

Actiunile autoritatilor sunt conjugate si intreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boala, pentru a le lichida cat mai rapid si pentru a impiedica raspandirea bolii.

Orice suspiciune de boala trebuie anuntata imediat medicului veterinar sau DSVSA judeteana.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate si neutralizate, iar proprietarii vor fi despagubiti de catre stat, in conditiile prevazute de legislatie.

Facem precizarea ca pesta porcina africana nu afecteaza oamenii, neexistand nici cel mai mic risc de imbolnavire pentru oameni, acest virus avand, insa, impact la nivel social din punct de vedere economic.