De cele mai multe ori, renovarea unei case reprezinta o procedura complicata, care necesita foarte multe operatiuni si o suma importanta de bani. Fie ca vorbim despre o casa batraneasca sau despre una mai moderna, renovarea necesita o investitie semnificativa si un plan bine pus la punct.

Din cauza acestor inconveniente, foarte multi proprietari decid sa amane sau chiar sa renunte la ideea renovarii, fiind coplesiti de multiplele cerinte ale unei astfel de operatiuni.

Daca nu dispunem de un buget foarte mare si nici de foarte mult timp, cel mai indicat este sa aplicam tehnica pasilor marunti si sa luam lucrurile pe rand. Iata patru imbunatatiri rapide si nu foarte costisitoare pe care le poti aduce casei tale.

1) Un living mai luminos

Avand in vedere ca ne petrecem o mare parte din timp in living, amenajarea corespunzatoare a acestuia trebuie sa reprezinte o prioritate pentru noi. O camera de zi luminoasa este benefica atat pentru starea noastra de spirit cat si pentru sanatatea ochilor.

Pentru a ne asigura un living luminos, putem incepe prin a ne vopsi tavanul si peretii in culori cat mai deschise, pentru ca aceste culori reflecta lumina mult mai bine. De asemenea, este indicat sa renuntam la draperii si la perdelele inchise la culoare, pentru a lasa razele soarelui sa patrunda in camera. Totusi, daca locuinta noastra este situata intr-o zona care nu permite accesul luminii naturale, putem obtine rezultate similare cu o sursa de lumina artificiala. Acest site ne pune la dispozitie mai multe tipuri de becuri cu led, care simuleaza lumina naturala.

2) O baie personalizata prin culori si accesorii

In cazul in care detinem o baie de mici dimensiuni iar extinderea acesteia nu este posibila, putem sa o personalizam, facand-o mai atractiva si dandu-i o nota mai moderna. Chiar daca albul creeaza impresia unui spatiu mai mare, acesta nu este recomandat pentru o baie si poate fi folosit doar daca este alternat cu alte culori.

Personalizarea unei bai de mici dimensiuni este foarte simpla. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne folosim de imaginatie atunci cand alegem mobilierul, gresia si faianta, dar si atunci cand le pozitionam.  Pe acest site gasim mai multe modele de gresie si faianta de baie, cu forme si culori diferite.

3) Extinderea spatiului prin mansardare

Daca detinem o casa de mici dimensiuni, lipsa spatiului va fi intotdeauna o problema. Construirea unei anexe sau a unei bucatarii de vara poate rezolva aceasta problema, insa costurile de executie a unei astfel de constructii sunt destul de ridicate.

De aceea, construirea unei mansarde la o casa deja existenta reprezinta cea mai facila si cea mai economica solutie, deoarece costurile pe metru patrat sunt de pana la patru ori mai mici decat in cazul unei constructii noi. Totusi, inainte de demararea lucrarilor, este necesar sa solicitam un studiu tehnic, pentru a ne asigura ca structura de rezistenta va suporta greutatea noii constructii.

4) Izolare termica

Orice casa are nevoie de termoizolare exterioara, pentru a fi protejata de frig. Desigur, achizitionarea de geamuri termopane si a unei centrale termice vor contribui la asigurarea unei temperaturi optime in casa, insa aceste imbunatatiri nu sunt suficiente pentru a face fata frigului din iernile geroase.

Pentru a pastra caldura in casa si pentru a face economie de gaz/lemne/curent electric, este necesar sa izolam casa pe exterior. Termoizolarea exterioara este mai costisitoare decat cea interioara, insa mult mai eficienta. Pentru izolarea exterioara se pot folosi materiale precum vata minerala, polistiren sau spuma poliuretanica.