Patronatul National al Viei si Vinului: Consumul de vin creste cu 50% in decembrie comparativ cu o luna normala

Facebook
Twitter

In perioada sarbatorilor de iarna, romanii consuma cu peste 50% mai mult vin decat intr-o luna obisnuita. Mai mult decat atat, acestia prefera vinul rosu, cu toate ca de obicei aleg vinurile albe, a declarat recent Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV), potrivit Agerpres.

„In perioada sarbatorilor de iarna comertul cu vin creste cu peste 50% fata de o luna normala si in special creste consumul de vinuri rosii, romanii alegand de obicei vinurile albe, circa 60% din total vinuri. Desi nu exista studii de piata, consumul total de vin in decembrie este estimat la 50 de milioane de litri, insa numai 40% provine din piata fiscalizata”, a declarat Ovidiu Gheorghe.

In ceea ce priveste productia de vin, Patronatul National al Viei si Vinului estimeaza ca aceasta se afla in media ultimilor ani, cu putin peste 4 milioane de hectolitri.

„Paradoxal, desi am avut o vara si o toamna propice culturii de vita de vie, cu precipitatii suficiente si cu perioada prelungita de insolatie, tocmai acest aspect, in general favorabil obtinerii vinurilor de calitate ridicata, a creat probleme viticultorilor in anumite regiuni viticole (in special Moldova, Vrancea). Temperaturile foarte ridicate au blocat in anumite parcele viticole procesul de fotosinteza si a incetinit acumularea zaharurilor in struguri. Aceasta situatie nu este insa cu impact relevant la nivel national deoarece, din informatiile culese de noi de la producatorii de vin, exista asteptari importante referitor la calitatea vinurilor de la producatorii consacrati care au urmarit cu atentie aplicarea corecta si la timp a tratamentelor fitosanitare”, a explicat Ovidiu Gheorghe.

In comparatie cu alte tari europene, Romania se situeaza in parametrii productiilor tarilor importante din punct de vedere vitivinicol, liderul mondial fiind insa Italia, cu o productie de 48,9 milioane hectolitri in 2015, urmata foarte aproape de Franta cu 47,4 milioane hectolitri.

In acest an, productia de vin a Romaniei s-a majorat cu circa 9%, la valoarea de 4,069 milioane hectolitri, fata de 3,750 milioane hectolitri in 2014, potrivit datelor Organizatiei Internationale a Viei si Vinului (OIV).

 

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE