Trofeele Pâinea și Tortul Anului 2015 sunt doar o parte din premiile care se vor decerna la Concursurile GastroPan, cea mai mare competiție autohtonă la care se întrec brutari, cofetari și bucătari din toate colțurile țării, care se va derula în perioada 19-21 martie 2015, la Târgu Mureș.

Pe lângă standurile celor 130 de expozanți români și străini care vor prezenta gama completă de soluții și tehnologii pentru afacerile de profil, expoziția GastroPan găzduiește concursurile cu același nume, competiții în cadrul cărora sunt dezvăluite cele mai inovatoare produse care se vor impune pe piață.

Un sortiment nemaiîntâlnit pe piață va fi Pâinea Anului 2015

Brutarii din toate colțurile țării sunt provocați să producă cea mai inovatoare pâine, un sortimente nou, necomercializat încă, dar care să respecte tendințele actuale din alimentația consumatorilor și totodată să se adapteze specificului local și gusturilor autohtone. Un juriu independent, format din specialiști din industria de panificație, va decide cărui sortiment i se va cuveni titlul de Pâinea Anului 2015, după analiza mai multor factori precum proprietățile organoleptice (formă aspect, structura miezului și a cojii, aromă) sau caracterul inovator.

Rețeta produsului câștigător va fi promovată în rândul tuturor producătorilor din țară, astfel brutăria care a produs pâinea câștigând notorietate, iar consumatorii din toată țara dobând acces la un nou sortiment de pâine.

Cel mai gustos și mai original tort va fi Tortul Anului 2015 

La competiția pentru desemnarea Tortului Anului 2015 gustul și originalitatea va face diferența. Zeci de cofetari din țară sunt așteptați să își întreacă talentele prezentându-se în concurs cu torturi cât mai gustoase, obținute din rețete originale. Pe lângă aceste două criterii de bază, juriul va mai analiza calitatea blaturilor, gradul de însiropare, compoziția cremelor, ingredientele folosite, caracterul sănătos al acestora dar și armonia dintre elementele doceorative și decorul tortului.

Cofetăria care își va adjudeca trofeul Tortul Anului 2015 se va bucura de o campanie de promovare în mass media, în timp ce rețeta câștigătoare va putea fi preluată de toate laboratoarele de cofetărie interesate.

Concursurile GastroPan sunt organizate de Asociația non-profit PanGastRo, cu scopul de a impulsiona piața prin încurajarea inovației, sprijinind creșterea calității și a diversității produselor de panificație, cofetărie și gastronomie și promovarea talentelor din domeniu.

Share on Facebook