O suta de milioane de lei, credite de angajament pentru Sistemul antigrindina si cresterea precipitatiilor

Facebook
Twitter

Guvernul a aprobat de curand, printr-o Hotarare, obiectivele si finantarea etapei a XVIII-a 2017 a Programului de realizare a Sistemului national antigrindina si de crestere a precipitatiilor pentru perioada 2010-2024.

Etapa din acest an a Programului va beneficia de fonduri in suma de 121 milioane lei, din care 100 milioane de lei credite de angajament si 21 milioane de lei credite bugetare. Fondurile sunt asigurate prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pe anul 2017.

Programul de realizare a Sistemului national antigrindina si de crestere a precipitatiilor a parcurs pana acum 17 etape anuale de dezvoltare. Sistemul are rol de preventie si asigura protectia culturilor agricole valoroase si a comunitatilor din zonele de interventie, fata de pagubele provocate de caderile de grindina.

Potrivit Legii nr.173/2008 privind interventiile active in atmosfera, cu modificarile si completarile ulterioare, prin hotarari ale Guvernului se stabilesc, anual, obiectivele si fondurile ce urmeaza a fi alocate pentru realizarea acestora.

Obiectivele etapei a XVIII-a 2017 a acestui Program vizeaza:

Realizarea de studii, proiecte tehnice, executie lucrari, achizitie echipamente si dotari pentru „Dezvoltarea capabilitatii combaterii caderilor de grindina, coordonarea integrata a sigurantei spatiului aerian si extinderea domeniilor de activitate pentru interventii active in atmosfera si aplicatii in agricultura a Centrului Zonal de Coordonare MOLDOVA si a Unitatii de Combatere a Caderilor de grindina Moldova 1 Iasi cu grupurile de combatere din structura”;

Realizarea de studii, proiecte, executie lucrari, achizitie echipamente si dotari pentru Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina Moldova 2 Vrancea;

Realizarea de studii, proiecte tehnice, executie lucrari, achizitie echipamente si dotari pentru Centrul Zonal de coordonare TRANSILVANIA-Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina Mures;

  • Realizarea de studii, proiecte tehnice, executie lucrari, achizitie echipamente si dotari pentru Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina Timis;
  • Realizarea de studii, proiecte tehnice, executie lucrari, achizitie echipamente si dotari pentru „Dezvoltarea capabilitatii de combatere a caderilor de grindina a Unitatii Pilot de Combatere a Caderilor de Grindina Prahova”;
  • Realizarea de studii, proiecte tehnice, executie lucrari, achizitie echipamente si dotari pentru „Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina Oltenia”;
  • Realizarea de studii de fezabilitate pentru realizarea Unitatii de Combatere a Caderilor de Grindina Maramures;
  • Realizarea unui studiu privind conceptia de elaborare si/sau achizitie si implementare a tehnologiei de crestere/uniformizare a precipitatiilor;
  • Realizarea de programe experimentale prin experimente locale de mica amploare pentru cresterea/uniformizarea precipitatiilor in regiunile: Banat, vestul Olteniei, sud-estul si nord-estul Romaniei;
  • Realizarea de studii privind conceptia de sistem si strategii de dezvoltare a sistemului si a unitatilor din structura.

Obiectivele Programului se vor atinge treptat, pe masura implementarii etapelor de realizare a Sistemului national antigrindina si de crestere a precipitatiilor.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE