În ședința de Guvern de azi a fost adoptată o hotărâre, privind depunerea cererilor de subvenție pentru motorina utilizată în agricultură.

„Actul normativ adoptat de Guvern stabileşte deschiderea unei noi sesiuni de depunere a cererilor de acord prealabil, aferent anului 2014, în perioada cuprinsă între 5 mai 2014 şi 10 iunie 2014 inclusiv”, se arată într-un comunicat remis de biroul de presă al Executivului.

Vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltarii Rurale, a declarat recent că statul va compensa parțial creșterea accizei la motorina folosită de fermieri.

„Pentru motorina, prin ajutorul de stat pe care îl acordăm, noi sprijinim diferenta de acciza. Daca acciza crește, subvenționarea diferenței automat crește. Deci sprijinul pentru acciză pe care îl plătim va crește odată cu creșterea accizei. Cu toate astea, însă, va fi un cost suplimentar și trebuie să îl conștientizăm, dar eu sper ca el să nu fie transpus în ceea ce înseamnă costul de producție și să nu aibă un impact atât de nefavorabil. Aceasta este măsura de sprijin pe care o avem la dispoziție și este deja notificată ca ajutor de stat”, a subliniat Daniel Constantin.

Începând cu 1 aprilie 2014, a fost introdusă suprataxa la carburanți, de 7 eurocenți pe litru.

Share on Facebook