PNDR 2014 – 2020. Noutăţi privind viitorul program

Facebook
Twitter

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a declarat astăzi că în PNDR 2014 – 2020 se vor putea elabora subprograme pentru care se poate rezerva o alocare financiară din bugetul total pentru susţinerea restructurării anumitor sectoare sau pentru a acorda facilităţi la pachet unor categorii de agricultori.

Decizia privind introducerea unor subprograme în PNDR 2014 – 2020 a fost luată după ce, din practică, au venit semnale privind necesitatea unei asemenea măsuri.

“Este un element de noutate absolută în Politica Agricolă Comună – PNDR 2014 – 2020. Acest lucru l-am gândit deoarece şi când eram la minister, de multe ori, nu exista această posibilitate de a orienta o anumită susţinere pentru un sector sau altul pentru că trebuia să tratăm pe toată lumea la fel. Cu aceste subprograme există această posibilitate de ţintire a susţinerii anumitor sectoare şi în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală”, a explicat Dacian Cioloş.

Totodată, prin PNDR 2014 – 2020 vor putea fi susţinute fonduri mutuale înfiinţate de asociaţiile de producători. Cu banii administraţi de aceste fonduri vor putea fi acoperite pierderile generate de calamităţile naturale, cum sunt seceta şi inundaţiile, dar şi cele cauzate de volatilitatea preţurilor la produsele agroalimentare, a mai spus comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE