Mihail Dumitru, director general adjunct in cadrul Directiei Generale pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala din Comisia Europena (CE), a declarat recent ca Politica Agricola Comuna (PAC) este strans legata de bugetul multianual al Uniunii Europene (UE), iar ajustarile ce vor fi aduse acesteia vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2018, potrivit Agerpres.

„Exista discutii aprinse in societatea europeana, atat in domeniul agricol, cat si in societatea civila referitor la cum sa arate aceasta PAC post 2020. Consultarile se vor incheia in cateva zile, iar in ultima parte a a anului vom discuta la nivelul Parlamentului European acest pachet legislativ. Aceasta PAC este legata de bugetul multianual. Noi speram ca acest proces sa se incheie la sfarsitul anului, iar ajustarile comune la PAC sa intre in vigoare din ianuarie 2018. Ajustarile vizeaza elemente de simplificare care nu sunt foarte efective. Noi lucram acum intr-un cadru aproape imposibil si avem obligatia ceruta de conducerea politica a Comisiei Europene sa nu anticipam in niciun fel ce buget va fi alocat pentru PAC. Stim, insa, ca, la ora actuala, 38% din bugetul comunitar este cheltuit de PAC. Noua PAC a devenit de o complexitate si de o dificultate importanta. Fermierii, statele membre, societatea civila doresc simplificarea elementelor cheie ale PAC. De asemenea, contribuabilul european devine din ce in ce mai pretentios si se uita la cei care cheltuie bani multi, respectiv PAC si Politica de coeziune. Comisia Juncker a spus ca vrea sa concentreze pe lucruri mari, deci noi vrem sa punem accent pe valoare adaugata”, a afirmat Dumitru.

Aceasta a mai mentionat ca Politica Agricola Comuna va fi reformata „profund”, in acest sens fiind lansat si un amplu proces de consultare publica privind viitorul PAC.

„Suntem in mijlocul unei reforme profunde in ceea ce priveste Politica Agricola Comuna (PAC). Suntem la nivelul ciclului politicilor Juncker si deja am lansat un nou proces de consultari si discutii privind viitorul PAC. In a doua parte a anului 2019, mandatul Comisiei Juncker se termina si deci timpul este destul de scurt. Acest Parlament European isi incheie activitatea la jumatatea anului 2019. Cum se produc aceste cicluri de modificare? Problema timpului devine si mai importanta si din experienta primului ciclu vedem ca ne trebuie 3-4 ani ca sa definim elementele de baza ale PAC, nu si de punere in aplicare. Cum vom reusi sa avem un nou cadru legislativ la inceputul anului 2021, avand in vedere situatia deosebita care exista acum in Europa? Nu este poate nevoie sa extindem PAC-ul actual? Comisia Europeana a inceput sa lucreze si a lansat un proces de consultari privind viitorul PAC, in luna februarie a acestui an”, a mai spus Mihail Dumitru.

Ministerul Agriculturii a invitat anul acesta fermierii din toate judetele tarii sa completeze chestionarul Comisiei Europene privind viitorul Politicii Agricole Comune (PAC). Termenul limita de completare este 2 mai 2017, iar formularul se gaseste pe pagina de internet a Comisiei Europene.

In viziunea MADR temele importante pentru agricultura romaneasca sunt: cunoasterea si satisfacerea nevoilor fermierilor astfel incat Politica Agricola Comuna sa vina in intampinarea nevoilor acestora, mentinerea unui buget consistent al PAC, convergenta platilor, flexibilitate intre piloni, simplificarea procedurilor administrative.

Share on Facebook